S3ep6 - „Am cumpărat o șampanie și le-am spus prietenelor mele că am cancer.” Corina Vințan povestește cum a învins cancerul de endometru

Cancerul nu este o condamnare. Poate fi întâmpinat cu o sticlă de șampanie și poate fi învins cu ajutorul tratamentelor inovatoare, al răbdării și al sprijinului din partea familiei. Aceasta este lecția pe care o învățăm de la Corina Vințan, o supraviețuitoare care a depistat boala târziu, dar nu a renunțat nicio clipă la luptă. Astăzi, vine la podcastul „Stimă, nu stigmă” și povestește cum a reușit să învingă cancerul de endometru.

Transcript episod

Corina a primit diagnosticul într-unul dintre cele mai dificile momente pentru sistemul medical: în pandemie. Ieșirile din casă erau limitate, spitalele erau suprasolicitate, iar persoanele cu comorbidități erau expuse unui risc suplimentar. O sângerare apărută în timpul unui exercițiu banal de sport a alarmat-o. Deși își făcea analizele de două ori pe an, diagnosticul a fost neașteptat: adenocarcinom de endometru, într-un stadiu avansat. După ce a aflat vestea, s-a întâlnit cu prietenele, au băut șampanie, le-a spus că are cancer și că urmează să lupte.

În discuția cu Dr. Gheorghe Peltecu, Corina subliniază că sprijinul familiei este esențial, mai ales după diagnostic. Sora ei i-a fost alături permanent: a trimis scrisori în străinătate, a căutat cei mai buni medici și a susținut-o în momentele în care Corina simțea că ar putea renunța. Tocmai pentru că a înțeles cât de important este să ai pe cineva lângă tine, Corina Vințan a fondat o asociație care sprijină femeile diagnosticate cu cancere ginecologice.

Tratarea cancerului depinde în mare măsură de relația pacient–medic. Corina spune că a învins boala pentru că a întâlnit medici optimiști, siguri pe ei, care i-au transmis constant încrederea că fiecare etapă a tratamentului este corectă. Comunicau continuu cu ea: știa din timp ce urmează, iar după fiecare procedură era întrebată cum s-a simțit. Acest sprijin o face să afirme astăzi că lupta nu a fost la fel de grea pe cât se aștepta și că fiecare pacientă ar trebui să beneficieze de o astfel de îngrijire.

Această inițiativă este susținută de @synevoromania  

Citește tot transcriptul

Corina Vințan
Vin către mine femei care, mă rog, trec printr-un cancer ginecologic și îmi place să vorbesc cu ele și-mi place să le să le povestesc experiența mea în detaliu, să vadă că este perfect surmontat momentul. Am cumpărat o sticlă de șampanie, mi-am invitat prietenele la mine, am băut o șampanie și la sfârșit, când eram un pic mai veselă și râdeam, le-am spus "By the way, știți că am un adenocarcinom de endometru?" Eu am prins boala într-un stadiu relativ avansat, eram în stadiul 3C.

Dr Gh Peltecu
Bună ziua, Sunt profesor doctor Gheorghe Peltecu și vă invit la un nou episod al podcastului nostru. Stimă, nu stigmă. Acest sezon este susținut de Synevo. Astăzi o avem alături de noi pe doamna Corina Vințan, care ne va povesti despre experiența dânsei în urma unei suferințe ginecologice, oncologice și sper ca discuția noastră să fie benefică atât din punct de vedere educativ, dar și ca experiență de viață pentru femeile care au trăit un diagnostic de cancer ginecologic. Bună ziua, doamna Vințan și mulțumesc că ați.

Corina Vințan
Acceptat invitația noastră. Vă mulțumesc foarte mult. Mă onorează această invitație și o consider o obligație morală din partea mea.

Dr Gh Peltecu
Cu atât mai mult cu cât am avut plăcerea de a ne cunoaște cu mulți ani în urmă. Și de a trece peste un episod care a fost nesemnificativ pentru dumneavoastră în acel moment. Da, știu că ați avut o problemă de sănătate pe care ați tratat-o în urmă cu 4 ani și aș vrea să vă readuc în urmă cu 4 ani. Și să-mi povestiți cum a decurs diagnosticul acestei afecțiuni. Cum ați primit diagnosticul și mai ales, dacă mergeați la controale periodice care să fi putut depista mai rapid sau dacă ați depistat boala într-un stadiu optim.

Corina Vințan
Boala mea se numește adenocarcinom de endometru. Eu am prins boala într-un stadiu relativ avansat. Eram în stadiul 3C, deși fiind o persoană relativ ipohondră, am parcurs în ultimii 10 ani, înainte de a intra în menopauză, absolut toate controalele de prevenție posibile pe care nu le făceam în țară, Dar de două ori pe an mergeam la medic și făceam absolut toate analizele care se făceau în acel moment. Pentru prevenție.

Dr Gh Peltecu
Deci ipohondria v-a ajutat. Dar bănuiesc că nu transmiteți mesajul de ipohondrie femeilor.

Corina Vințan
Nu doresc, dar să știți că granița aceasta este foarte fină. Sunt în România. Observ că femeile, să zicem, cu un nivel de educație ridicat, înclină sau cad puțin în zona de ipohondrie în care te analizezi și te testezi excesiv.

Dr Gh Peltecu
Dar și te mobilizezi.

Corina Vințan
Te mobilizezi și ești și pregătit să iei măsuri. Asta este foarte important, pentru că în cazul meu, deși mergeam de 10 ani la toate controalele, când a apărut diagnosticul, pentru mine a fost ca și cum nu aș avea nimic, pentru că știam că eu, la rândul meu, am făcut tot ce trebuia. Știam că sunt pe mâna unor medici buni și aproape că nu mi-am făcut nicio problemă.

Dr Gh Peltecu
Practic, care a fost primul semn pe care l-ați simțit? L-ați perceput și care v-a alarmat că ați putea avea o problemă.

Corina Vințan
Primul semn a început în pandemie. Știți, în martie, când am fost închiși în casă, era chiar 13 martie. Eu fiind o persoană foarte activă și muncind peste 10 ore pe zi, întorcându-mă în casă, am făcut o depresie și pentru că am vrut să ies foarte ușor din depresie, am început să fac sport. Eu am fost sportivă de performanță și am început să fac o gimnastică destul de agresivă și în urma unor exerciții cu sărituri și tot felul de giumbușlucuri, ca să zic așa, am avut un mic spotting.

Dr Gh Peltecu
Erați în menopauză, deci.

Corina Vințan
Eram în menopauză. Deci boala a apărut la 54 de ani. Eram în menopauză de la 48. E acel spotting Pentru mine n-a fost de bun augur, deși încercam să mă temperez ca știți ca reactivitate, pentru că nu, nu-mi place să mă sperii și să alerteze pe toată lumea din jurul meu. Deci am tăcut, nu am zis nimic și am stat așa vreo două săptămâni. După două săptămâni m-am hotărât să merg la un medic în România, deși nu prea mergeam la ginecologie în România, recunosc că am fost traumatizată în tinerețe. Și acest medic a observat că grosimea endometrului meu este anormală, deci aveam un endometru de 12 13 mm. Acest spotting nu fusese unic. Se mai întâmplase și cu un an înainte. O dată și mi-a zis că trebuie neapărat să fac o biopsie.

Dr Gh Peltecu
Corect.

Corina Vințan
Și medicul român avea 30 și ceva de ani, iar eu mergeam la Viena, la niște profesori foarte cunoscuți, pentru care această hiperplazie pe care o aveam eu nu pusese probleme pentru că nu avusesem nici o sângerare. Și atunci probabil că.

Dr Gh Peltecu
Este corect ca hiperplazia de endometru sau îngroșarea endometrului detectată prin ecografie transvaginală să fie un semnal de atenționare pentru o femeie în menopauză. Chiar dacă nu are sângerare. Așa încât, vedeți, sfatul dat de medicul român a fost unul bun.

Corina Vințan
A fost foarte bun și se întâmplă și la case mari să mă rog erori

Dr Gh Peltecu
Iar în momentul în care vi s-a depistat această îngroșarea endometrului sau hiperplazie, ați făcut un chiuretaj.

Corina Vințan
Da, am făcut un chiuretaj în spital. A venit rezultatul chiuretajul, și a doua zi dimineață mi s-a comunicat că am un adenocarcinom de endometru, dar. Ulterior am fost trimisă să fac RMN, CT și toate astea, Dar totul arăta relativ liniștitor, pentru că se vedea această această îngroșare și se vedea un aspect tumoral, dar care părea încapsulat, adică nu trecuse exact, exact limitat la uter. Și inclusiv operatorul de la RMN mi-a zis Doamnă, stați liniștită că faceți o histerectomie și nu trebuie să faceți niciun tratament.

Dr Gh Peltecu
Lucru care nu s-a.

Corina Vințan
Mai întâmplat.

Dr Gh Peltecu
Ulterior.

Corina Vințan
Da.

Dr Gh Peltecu
Puteți să spuneți ce ați simțit atunci când vi s-a spus că aveți un adenocarcinom de endometru?

Corina Vințan
Ce știți, domnule profesor? Sentimente, orice.

Dr Gh Peltecu
Decizii.

Corina Vințan
Ca orice om care cred că orice poate să audă în viața asta, numai nu cancer. Adică noi suntem toți speriați de această boală și e normal să fim așa. Și am avut rude, părinții mei. Tatăl meu a murit de cancer, mama mea nu, dar am avut o reacție total neașteptată. Am cumpărat o sticlă de șampanie, mi-am invitat prietenele la mine, am băut o șampanie și la sfârșit, când eram un pic mai veselă și râdeam, mi-a spus By the way, știți că am un adenocarcinom de endometru Și s-a lăsat tăcerea. Eu am spus am toate instrumentele pentru a mă informa. Știi unde să merg? Știu ce trebuie să fac, deci totul va fi ok. Bine, s-a lăsat o tristețe care e inevitabilă, dar eu de a doua zi, împreună cu sora mea, care a stat cu mine în fiecare clipă, am început să muncim și am să vă explic ce am muncit. În. România. Nu se punea problema să fac această operație, pentru că știam că nu există specialitatea chirurgie oncologică.

Citisem, am citit, m-am documentat foarte mult și am zis știți, nu poți să mergi pe generalist la nesfârșit. Adică, totuși este o boală oncologică ginecologică. Și am căutat o opțiune. Profesionist, am zis mă întorc la Viena, unde într-adevăr am ajuns la un chirurg oncolog care mi-a spus Avem următoarele opțiuni facem histerectomie, robotică, adică laparoscopică, sau facem o chirurgie clasică în care se deschide abdomenul, dar noi nu recomandăm la vârsta dumneavoastră și la dinamica pe care o vedem, pentru că riscați să faceți limfedem, adică să vi se umfle picioarele, să fiți mai puțin mobilă. Și în această boală trebuie să țineți cont de un lucru trebuie să nu vă îngrășați. Trebuie să fiți foarte dinamică, să faceți mișcare. Și noi preferăm să facem această chirurgie laparoscopică. Și așa am făcut. Problema a fost alta că după ce s-a scos toată masa respectivă, examenul histopatologic a venit mult mai prost decât mă așteptam. Adică în perioada între. Între. Prima biopsie făcută.

Dr Gh Peltecu
Prin chiuretaj.

Corina Vințan
Prin chiuretaj, deci diferența și.

Dr Gh Peltecu
Postoperatorie.

Corina Vințan
Postoperator. Era domnul profesor de la cer la pământ. Adică de unde trebuia să fii încapsulat și fără probleme și în stadiul 1 descopăr că e stadiul 3 C, adică atinsese ganglionii unul. Unul da. Nu știm dacă numai unul. Adică am rămas cu această îndoială de 5 ani încoace, că nu știi. Și în acel moment s-a pus problema cu totul altfel. Adică la Viena mi s-a spus, din păcate, nu putem să ne rezumăm doar la histerectomie, histerectomie. Va trebui să faci tratament. Tratamentul va consta în. Probabil și chimioterapie și brahiterapie. Și în momentul acela, eu și sora mea am început să dezgropăm tot internetul. Am trimis scrisori în cinci sau șase spitale din lume, am trimis în Statele Unite, la MD Anderson, am trimis, am trimis în Israel, am trimis în Germania, i-am trimis în Italia, am. Sigur, am avut o opinie din Austria și am trimis și în Franța.

Dr Gh Peltecu
Și deși erați într-un moment în care făcuse o intervenție chirurgicală.

Corina Vințan
Și trebuia să.

Dr Gh Peltecu
Mă.

Corina Vințan
Hotărăsc

Dr Gh Peltecu
Stadializarea bolii și rămăsese să luați o decizie legată de tratament, adjuvant, ajutător.

Corina Vințan
Exact. Și închipuiți-vă un om care vine după. După această operație, nu? Poate, nu mă credeți, dar eu după patru zile alergam prin Viena să-mi cumpăr pantofi. Deci eram într-o formă fizică, deși multă lume zice wow, histerectomia e ceva groaznic. Nu e adevărat. Nu este adevărat. Totul a fost perfect. Eram fizic, eram bine psihic, eram bine, dar aveam această mare îndoială că nu știam ce tratament trebuie să fac. De ce? Pentru că spitalele au venit cu tratamente relativ diferite, din punctul în care nu trebuie să faci decât patru chimioterapie până în punctul în care trebuie să faci chimioterapie. De la două brahiterapie la treizeci de radioterapie externe. Deci aveam toată paleta de posibile și posibile tratamente și prognostice. Bun. Norocul meu a fost că la Kafka în momentul acela se făcea această analiză moleculară fără de care eu nu știu cum poți lua decizii practic.

Dr Gh Peltecu
Adică să vă completez și eu după ce da, cancerul de endometru a fost considerat până la începutul secolului XXI. Deci până prin anul 2013, un cancer blând, un cancer care se vindeca prin simplă histerectomie, care era diagnosticat ușor prin chiuretaj la femeile care sugerau menopauză. Numai că, în 2013 a apărut o lucrare care a schimbat complet percepția asupra cancerului de endometru. Prin această testare moleculară și testarea moleculară a arătat că prognosticul cancerului de endometru nu este referitor numai la o singură boală, ci sunt patru forme de cancer de endometru care sunt diferite ca prognostic în funcție de modificările moleculare și Acestea dau un prognostic mai bun și un prognostic mai puțin bun. Sau un prognostic sever. Această testare a intrat în practica impusă de Organizația Mondială a Sănătății prin 2020, care cere tuturor spitalelor care fac chirurgie ginecologică oncologică să aplice această clasificare. Altfel, dacă nu o pot face. Să îndrume pacientele către instituții care pot să facă testarea și care are o echipă de ginecologi oncologi. Mesajul, de asemenea, este ca o femeie care uneori este supraponderală sau care are antecedente de cancere genitale în familie, să facă o examinare transvaginală ecografică anual, iar diagnosticul este stabilit prin chiuretaj, intervenția chirurgicală.

Așa cum spunea și dumneavoastră, tot spuneau este o operație simplă. E adevărat, este o histerectomie care este curativă, dar aceasta histerectomie trebuie să fie însoțită și de o explorare a ganglionilor limfatici, care explorare nu se face ca în trecut, scoțând toți ganglionii limfatici, pentru că există și efecte secundare. Așa cum ați menționat, limfedem, membrele inferioare și există o tehnică de identificare a ganglionilor care sunt afectați de boală. Tehnica se numește a ganglionului santinelă.

Corina Vințan
Exact, știu că s-a folosit o cerneală anume sau.

Dr Gh Peltecu
La început se.

Corina Vințan
Folosea.

Dr Gh Peltecu
Se folosea un colorant colorant, se numea albastru de metilen sau sulful blue. Lucrurile au evoluat și actualmente se folosește o tehnică radioactivă care folosește tehnicile sau se mai folosește verde de indoneziană, care este mai extins. Chirurgia laparoscopică este recomandată predominant pentru că pacientele care fac cancer de endometru sunt de obicei supraponderale sau obeze, iar complicațiile prin chirurgia laparoscopică sunt mult mai mici. Refacerea este mult mai rapidă. Ce înseamnă testarea moleculară? Testarea moleculară înseamnă că sunt cazuri care pot să aibe un prognostic foarte bun. Sunt așa-numitele cazuri Paul Whitehead care se pot vindeca printr-o simplă histerectomie și atât. Dar sunt cazuri avansate sau severe ca prognostic, care pot să necesite chimioterapie și radioterapie. Acestea sunt cazurile care sunt etichetate drept p53 anormale sau aberante. Sigur, nu vreau să intrăm în detalii, dar mesajul pe care ar trebui să-l înțeleagă femeile în menopauză este că diagnosticul trebuie stabilit printr-un chiuretaj, diagnostic care se poate face și în cabinet, printr-o aspirație endometrială, nu numai printr-un chiuretaj clasic, și că acest diagnostic trebuie să fie diagnosticul clasic, să fie asociat cu un diagnostic molecular care să stabilească clar care este forma moleculară de cancer de endometru.

Imagistica de care dumneavoastră ați menționat este importantă pentru că ea arată dacă sunt afectați ganglionii din pelvis sau cei mai sus de pelvis lombara mici, care pot să schimbe aparent un caz limitat la uter. Într-un caz avansat, de exemplu, afectarea ganglionară, se schimbă stadializarea dintr-un stadiu 1 în stadiul 3. Exact aceasta schimbă complet conduita postoperatorie, care în final se rezumă tot la histerectomie, cu evaluarea ganglionilor. Dar dacă este o formă blândă, cum este Paul treated, tratamentul chirurgical este suficient. Dacă este o formă p53 mutantă, atunci este necesară chimioterapia și radioterapia.

Corina Vințan
Eu îmi amintesc că nu mi s-a putut face po. Cred că era în 2020. Erau prea la început, dar mi s-au făcut, mi s-au făcut celelalte criterii de care spuneți.

Dr Gh Peltecu
Nu se făcea această testare genetică sau era foarte scumpă și acum este scumpă, dar imunohistochimie este accesibilă și din 2020. Organizația Mondială a Sănătății cere obligativitatea acestei teste.

Corina Vințan
Și știți ce s-a mai făcut? Mă rog, unde am făcut eu tratamentul? În Austria mi s-a făcut sindromul Lynch și am fost întrebată din punct de vedere genetic. Am fost întrebată dacă e posibil să moștenesc niște boli ginecologice, cancere de acest gen. Sau suspiciunea de sindrom Lynch, care cumva la mine se potrivea, pentru că tatăl meu și bunicul meu au avut cancere de ordin colon, Digestiv, colon și stomac și sindromul Lynch. Știți, mă rog, acum.

Dr Gh Peltecu
Starea moleculară ajută la depistarea riscului de sindrom Lynch. Deci, iată că genetica este indispensabilă și probabil că ați fost într-un tumor board, cu siguranță, adică.

Corina Vințan
Într-o.

Dr Gh Peltecu
Comisie oncologică și ați avut și această recomandare. Am înțeles din ce mi-ați spus, că imediat v-ați mobilizat și nivelul de cunoștințe și, de asemenea, posibilitatea de a accede la centre mari v-au ajutat să ajungeți rapid la diagnostic și tratament. Ce dă încredere în medic unei paciente?

Corina Vințan
Optimismul lui. Cunoașterea lui, siguranța pe care o avea în el. Adică una este să mergi la un medic care nu știu, nu, nu îți susține parcursul și oricât ai fi de grav bolnav, contează enorm de mult ca acel medic să îți dea senzația că știe ce face, că nu ești primul caz, că ești în mâinile lui, pentru că tu te lași în mâinile lui. Senzația asta pentru mine am avut-o cu medicul care m-a operat și și cu șeful tumor board-ului, pentru că erau extrem de comunicativi. Adică acolo mai este și un alt protocol, vorbesc de străinătate. Îmi pare rău să o zic.

Dr Gh Peltecu
Dar acesta este un termen generic străinătate.

Corina Vințan
Dar da, îmi pare rău să o spun, dar diferența este fundamentală. Eram chemată la interviuri tot timpul. Mă chema astăzi un medic, mâine un medic, poimâine un medic, mă chema și psihologul, mă chema și alt chirurg și un alt oncolog. Toată lumea îți studia, de fapt. Reacția la ce va urma știți că urmează să începeți. Prima ședință de chimio va fi în ziua cutare. Veți simți așa, veți face așa. Nu vă speriați, Aveți tratamentul adjuvant înainte. Veți lua următoarele medicamente dexametazonă, medicamentele de greață. Asta, asta, asta. La a treia ședință se pare că vă va cădea părul. La următoarea o să aveți niște dureri viscerale, o să le simțiți în picioare noaptea, o să vă doară. Așa luați paracetamol, faceți asta, ne sunați pe numărul ăsta. Am avut, domnule profesor, senzația că sunt în mâinile unor oameni care chiar își cunosc meseria și că, indiferent cât de greu va fi acest drum pentru mine, care nici nu mi s-a părut greu, nu mi s-a părut atât de greu pe cât mă așteptam.

Am avut și pe sora mea cu mine, care a avut grijă tot timpul și asta am vrut să vă zic. Asta a fost diferența. Iar mediul oncologic în acel spital nu era tragic, dar nu era nimic tragic. Pacientele veneau fardate, aranjate cu peruci superbe, îmbrăcate frumos. Adică nu era despre jale acolo.

Dr Gh Peltecu
Să știți că și în România s-au făcut progrese deosebit de importante în abordarea bolilor oncologice de către echipe multidisciplinare. Nu se mai fac operații fără ca pacientul, cazul pacientei să nu fi discutat într-un tumor board. Și mă.

Corina Vințan
Bucur.

Dr Gh Peltecu
Tumor board-ul acesta cuprinde, așa cum știți, mai multe specialități, între care și un psiholog și între care în ultimul timp, și un oncolog și un genetician oncolog, pentru că fiecare își aduce o contribuție, iar ceea ce s-ar putea face mai mult este această discuție personală între fiecare specialist și paciente, de exemplu radio terapeutul să comunice, să consilieze, nu post-factum, post tratament sau în timp, dacă apar fenomene neplăcute, ci anticipativ. Clar, La fel și oncologul medical, la fel și chirurgul care să explice ce urmează, pentru că această comunicare dă o încredere deosebită pacientei.

Corina Vințan
Da, e pur și simplu nu mai simți greutatea bolii. Ești ușurat din foarte multe puncte de vedere și tu, la rândul tău, poți să-ți ajuți familia, care probabil că percepe și mai greu tot ce se întâmplă.

Dr Gh Peltecu
Adică e ignorată. Familia, dar mai ales pacienta consiliate și încrezătoare este un factor de liniștirea familiei. Da, ce vreau să vă spun? Și un mesaj pe care aș vrea să-l transmitem femeilor din România este că apare în Tumor Board un personaj nou care se numește navigatorul medical. Acest navigator este o persoană care este o interfață între medici și între pacientă, ajutând-o să navigheze prin acest hățiș al sistemului medical, îndemnînd în ce instituții cu reputație oncologică să meargă și asigurându-le să aibă o întrevedere cu fiecare membru al echipei medicale, al comisiei oncologice cu care va interacționa. Este o nouă meserie care este recunoscută în nomenclatorul de meserii din România și care este de mare ajutor, mai ales când se face bine nu numai prin informație medicală, dar și prin empatia sau relația sufletească, emoțională pe care o stabilește.

Corina Vințan
Asta îmi doresc eu să fac. Din acest motiv mi-am făcut o asociație. Se numește Gynk, de la cancere ginecologice și asta încerc să fac, să vină către mine femei care trec printr-un cancer ginecologic și îmi place să vorbesc cu ele și îmi place să le să le povestesc experiența mea în detaliu, să vadă că este perfect surmontat momentul, cu condiția să mergi la cine trebuie, la competențe. Tratamentul în România, slavă Domnului, este gratuit. Deci probabil că majoritatea medicamentelor, poate nu chiar ultimă, ultimă generație, dar aproape ultimă generație, se găsesc.

Dr Gh Peltecu
Există, există în sistem, să știți.

Corina Vințan
Bun, singurele hapuri, ca să zic așa, țin de managementul, managementul spitalelor, managementul clinicilor, chiar și clinicile private și în clinicile de stat. Acesta este exact ce ați spus dumneavoastră. Aceste borduri trebuie să se uite la pacient, nu ca la o persoană care trebuie să execute un program. Trebuie să se uite ca la o persoană care în primul rând are o traumă psihică. În acest moment nu știe dacă mai vede viitorul, pentru că știți că percepția despre cancer și aici s-ar putea face foarte mult cancerul. Dumneavoastră știți cel mai bine, mai este cancerul ce era în anii 70. Nu.

Dr Gh Peltecu
Nu.

Corina Vințan
Nu.

Dr Gh Peltecu
Și abordarea medicală s-a schimbat radical, dar și abordarea umană s-a schimbat radical.

Corina Vințan
Și descoperirile sunt imense.

Dr Gh Peltecu
Sunt imense și descoperirile sunt atât de importante, încât cancerul nu mai este o boală ucigătoare și chiar și în cazurile avansate, poate să fie o boală cronică. Exact, Da, Exact. În cancerul de ovar, a apărut această noțiune Cancerul, boală cronică? Da, exact, pentru că descoperirile medicale sunt deosebit de importante. Am înțeles că experiența prin care ați trecut v-a ajutat numai să vă întărească personal, dar să vă facă mai comunicativă, ca să transmiteți experiența aceasta pozitivă și altor femei. Este un lucru extraordinar de important.

Corina Vințan
Mulțumesc, domnule profesor! Cred că știți fiecare pacient care a supraviețuit, pentru că nu știu ce opinie aveți dumneavoastră, dar atâta vreme cât în 5 ani nu s-a întâmplat nimic, să zicem că statisticile spun că. Șansa de recădere scade, să zicem, în timp. Și eu mă gândesc în felul următor oamenii care au nevoie în acest moment de puțin suport moral, psihic, uneori au nevoie și de suport material. Adică am făcut și fundraising pentru oameni care să aibă acces la medicină de vârf, la medicina cea mai bună, pentru că, în general, femeile cu cancere ginecologice sunt mame, au copii mici, uneori se îmbolnăvesc tinere. Bun, și asta mi se pare foarte important, ca fiecare fost pacient, cum mă consider eu, să ducă această muncă mai departe. Poate că asta fac navigatorii, poate și ei au avut probleme sau poate pur și simplu e o nouă meserie. Mie îmi place ideea de a naviga niște oameni prin hățișurile astea medicale, dar și mă rog.

Dr Gh Peltecu
Navigatorul este să știți o meserie, deci cine o face trebuie să aibă cursuri exact.

Corina Vințan
Exact, exact, exact.

Dr Gh Peltecu
Însă ce aș putea face? Și asta se face în medicina occidentală. Femeile care au fost operate Tratat de cancer. Sunt supraviețuitoare. Participă la congresele medicale și expun un punct de vedere al pacientelor și, de asemenea, sunt informate de ultimele noutăți. Și medicii ascultă modul în care pacientele percep propria lor experiență prin boală. Acest lucru este important să îl faci.

Corina Vințan
Foarte important și sunt pe niște grupuri de suport. Știți că social media e plină de grupuri de suport? Pur și simplu pui boala acolo și te trezești într-un grup din ăsta, în care sunt mii de femei din întreaga lume. Și acolo este ca și cum aproape aș citi enciclopedia dumneavoastră, pentru că fiecare vine cu propria experiență. Vezi tratamentele, vezi numele medicamentelor, vezi numele doctorilor, adică cine te-a operat, cutare, cutare bun. Astea sunt aceste grupuri, sunt globale. Să zic că îl generează, Îl inițiază cineva din UK? Dar răspund și din Statele Unite, și din Australia, și din China, și din Qatar. Este un pool imens.

Dr Gh Peltecu
Eu mă refer la România și ar fi bine. Și noi, ca medici, ne preocupăm ca la congresele medicale de specialitate să invităm reprezentante ale femeilor care au fost bolnave și vă încurajez să faceți acest lucru. Pe lângă societatea de ginecologie, există o societate de ginecologie oncologică în România care este înființată reînființată anul trecut. Și această invitație către pacientele care au fost tratate și vindecate de cancer să fie invitate la congresele medicale. Cred că un aspect important este acela al educației, pentru că dumneavoastră ați fost beneficiara unei educații care v-a ajutat să reacționați rapid și să vă vindecați, dar multe femei nu au aceste informații și până ajung în locul cel mai bun să fie tratate. Pierd mult timp. De asemenea, este un lucru important de știut că medicina a luat o dezvoltare atât de mare, încât ginecologia și obstetrica nu mai este o specialitate pe care să o stăpânească o singură persoană, ci că ginecologia oncologică este o supraspecializare care tratează nu numai cancere ale femeii, așa încât mesajul care trebuie transmis este pentru o suferință ginecologică oncologică. Adresați-vă ginecologilor oncologi, care încep să devină din ce în ce mai mulți în România.

Corina Vințan
Și care sunt familiarizați.

Dr Gh Peltecu
Cu aceste afecțiuni.

Corina Vințan
Da, și eu consider că România ar trebui să urmeze modelul statelor foarte avansate și să implementeze cât mai repede posibil, în folosul pacientelor, aceste structuri care și-au dovedit eficiența, care au arătat că se salvează vieți. Într-un mod net superior României. Adică, totuși, înseamnă că aceste structuri și-au dovedit valoarea și eficiența și cred că nu cred că e mai ușor să implementezi ceea ce există existentă.

Dr Gh Peltecu
Da, acest lucru se poate face foarte simplu printr-o decizie a societăților profesionale și a Ministerului Sănătății de a implementa nu o acreditarea bazată pe audierea unor cursuri sau scurte stagii, ci printr-un proces de supraspecializare în ginecologia oncologică, care să aibă o durată de cel puțin doi ani și care să formeze medici ginecologi oncologi care să practice numai această specialitate, nu și alte specialități ale Ginei, sub specialități ale ginecologiei.

Corina Vințan
Nu? Și mai este un aspect, dacă îmi permiteți, domnule profesor, Chiar și oncologia. Am observat că în România, când te duci la un oncolog, se pricepe la toate bolile oncologice. E același lucru ginecologia oncologică.

Dr Gh Peltecu
Perfectă dreptate! Eu m-am referit la chirurgii.

Corina Vințan
Ginecologi.

Dr Gh Peltecu
Dar.

Corina Vințan
Dar și partea de tratament.

Dr Gh Peltecu
Logica medicală.

Corina Vințan
Medicală da.

Dr Gh Peltecu
Separație în oncologie medicală, ginecologică sau de alte specialități. Doamna Vințan, a fost o mare plăcere să vă am ca invitată și sper ca discuția noastră să fie un moment de informare, de conștientizare, un moment de speranță pentru toate femeile care ne-au urmărit. Mulțumesc și.

Corina Vințan
Mulțumesc, domnule profesor și vreau să vă spun că visez de mult să vorbesc cu dumneavoastră. Vă mulțumesc eu pentru oportunitate.

Dr Gh Peltecu
Eu vă mulțumesc.

Ascultă Podcastul pe platforma ta preferată

Comandă Tratatul de Obstetrică și Ginecologie

Noul Tratat de Obstetrică-Ginecologie apare după 10 ani de la editarea precedentului, timp în care științele medicale au făcut progrese remarcabile și s-au conturat și în România noi subspecialități și conduite armonizate cu cele din țările avansate.


© 2026 Prof. Dr. Gheorghe Peltecu