Spune-mi totul despre situația ta medicală

Pentru început te invit la un consult, o primă discuție pe care doresc să o avem cu toate informațiile medicale la dispoziție. Dar mai ales, doresc să te ascult și să descoperim împreună opțiunile pe care le ai pe mai departe.

Prof Dr Peltecu - Chirurg Ginecolog Oncolog

Publicații internaționale în care am avut onoarea să contribui

New England Journal of Medicine 

Journal of the American College of Surgeons

International Journal of Gynecology and Obstetrics

American Journal of Obstetrics and Gynecology

Specializări

Chirurgie oncologică ginecologică

Sunt specializat în tratarea tuturor tipurilor de cancere feminine: leziuni precanceroase ale colului uterin, cancerul de col uterin, cancerul de vulvă , cancerul de vagin, cancerul de endo metru, cancerul de ovar și trompe.

Chirurgia sânului

Cancerul de sân este cea mai frecventă formă de cancer la femei. Am o abordare chirurgicală conservatoare, care prioritizează sănătatea pacientei fără a neglija aspectul estetic.

A doua opinie

O intervenție chirurgicală este o decizie importantă care trebuie să fie întotdeauna bine informată.

Te pot ajuta să confirmi și să înțelegi diagnosticul și recomandarea primită înainte de a face acest pas.

Care sunt pașii următori

01


Spune-ne când te putem suna

Din formularul de programare alege intervalul de timp în care te putem contacta și nu uita să ne transmiți solicitarea

02


Împreună vom programa un consult

Colega mea te va contacta în intevalul solicitat, în vederea efectuării unei programări.

03


Avem primul consult

În cadrul primului consult îți dedic întreaga mea atenție și disponibilitate pentru a îți înțelege situația medicală; vom stabili împreună următorii pași de tratament.

35

ani de experiență în chirurgie oncologică ginecologică

 4000+

 intervenții pentru tratarea cancerelor ginecologice

3000+

intervenții pentru tratarea cancerelor la sân

Despre mine

Sunt medic primar în obstetrică-ginecologie, profesor universitar la UMF "Carol Davila" și doctor în științe medicale. Am peste 35 de ani de experiență medicală, iar în ultimii 25 de ani m-am specializat în chirurgie ginecologică oncologică , chirurgie laparoscopică și chirurgie oncologică mamară.

Cred în medicină bazată pe dovezi și anii în care am profesat în străinătate (1991-1996) m-au ajutat să îmi dezvolt o abordare modernă. Am adus în România expertiză acumulată în stagii de supraspecializare la Spitalul Universitar Lausanne (Elveția), Universitatea Stellenbosch (Cape Town, Africa de Sud), Mayo Clinic (Rochester, Statele Unite) și la Memorial Sloane Kettering Cancer Center (New York, Statele Unite).

În ceea ce privește chirurgia oncologică mamară, am importat în anii ‘90 în România abordarea vestică care prespune intervenții conservatoare care prioritizează odată cu sănătatea femeii, acolo unde e posibil, și aspectul estetic. Am influențat pozitiv felul în care medicină românească se uită la cancer, integrand comisiile multidisciplinare (tumor boards) în practică clinică din România, în spitalul Fliantropia.

Sunt primul și singurul român membru al Society of Pelvic Surgeons, cea mai prestigioasă asociație americană care reunește lideri de opinie în chirurgia pelvină din întreaga lume.

De-a lungul carierei mi-am concentrat eforturile atât în activitatea clinică, unde am avut premiere medicale însemnate pentru România, cât și în zona academică, publicând manuale de chirurgie ginecologică alături de lideri de opinie internaționali și formând o echipă multidisciplinară de medici care vor deveni viitori lideri de opinie.

Dincolo de acestea sunt un familist convins, iubitor de film și artă și practicant de ciclism și wakeboarding.

"Munca reprezintă un tonic extraordinar... întotdeauna îmi dă plăcerea de a exista, plăcerea de a putea face bine."

Prof. Dr. Peltecu Gheorghe

Ce spun pacienții

Nu există multe cuvinte care să exprime recunoștința dar pentru dl dr Peltecu cuvantul este: excelența. Excelent profesionist, excelent și minunat om. Merg la dânsul la control de 30 ani. Am născut sub supravegherea lui, m-a operat laparoscopic pentru chisturi ovariene dar cel mai important mă controlez anual. De 30 ani nu am ce sa îi reprosez și mă bucur că l-am întâlnit. Recomand cu căldură.


Alexandra S.

Dincolo de pregătirea profesională de excepție, domnul profesor Peltecu este un medic deosebit, de o calitate umană extraordinară.


Gabriela I.

Pentru mine nu doar diagnosticul corect, ci și felul în care mi-a fost transmis a contat extraordinar de mult. Recomandările dlui profesor Gh. Peltecu au fost de neprețuit. Îi mulțumesc tare mult și îi sunt recunoscătoare! Rar întâlnești un medic de talia sa... ca o enciclopedie și totuși atât de apropiat de pacienții săi.


Lavinia A.

Formular Programare

Întrebări frecvente

De-a lungul timpului mi s-au adresat foarte frecvent o serie de întrebări, ale căror răspunsuri le-am publicat mai jos.

Unde ofer consultații?

Ofer consultații în cadrul Nativia și Ponderas Academic Hospital

Unde au loc intervențiile chirurgicale?

Toate intervențiile chirurgicale au loc în Ponderas Academic Hospital

Cazurile oncologice se discută în Tumour Board?

Toate cazurile oncologice sunt discutate în comisia multidisciplinară din Ponderas Academic Hospital înainte de a se lua decizia efectuării unei intervenții chirurgicale

Intervențiile sunt efectuate laparoscopic?

Orice intervenție cu indicație minim invazivă va fi efectuată laparoscopic. Cele care nu au indicație laparoscopică vor fi efectuate clasic.

Mai activați în Spitalul Filantropia?

Începând din noiembrie 2023 activez exclusiv în Nativia (consultații) și în Ponderas Academic Hospital (consultații și intervenții chirurgicale).


© 2024 Prof. Dr. Gheorghe Peltecu