Cancer mamar triplu negativ: tratament, terapii inovatoare și studii clinice

Cancerul mamar triplu negativ (TNBC) beneficiază în 2026 de terapii moderne: sacituzumab govitecan (anticorp anti-TROP2), pembrolizumab pentru forme PD-L1 pozitive și inhibitori PARP pentru mutații BRCA.

Cancer triplu negativ - un subtip agresiv de cancer de sân ce reprezintă aproximativ 10-15% din cancerele mamare. Cancerul mamar triplu negativ afectează mai frecvent femeile tinere cele cu mutații moștenite ale genelor BRCA1 sau BRCA2. Spre deosebire de alte forme de cancer mamar, pentru acest tip de cancer nu există terapii endocrine (hormonale) sau anti-HER2, singurele opțiuni fiind chimioterapia citotoxică și imunoterapia). Descoperă informații importante despre opțiunile de tratament și recomandări medicale pentru pacienți! 

Ecografie mamară realizată de medic specialist pentru diagnosticarea cancerului mamar triplu negativ
Ecografia mamară este una dintre metodele imagistice utilizate în identificarea precoce a cancerului mamar triplu negativ.

Ce este cancerul mamar triplu negativ?

Cancerul mamar triplu negativ (TNBC, Triple Negative Breast Cancer) este un subtip agresiv de cancer de sân definit prin absența celor trei receptori majori implicați în creșterea tumorilor mamare: receptorii hormonali de estrogen (ER) și progesteron (PR) sunt negativi (adică exprimați în <1% din celulele tumorale), iar receptorul 2 al factorului de creștere epidermal uman (HER2) nu este supraexprimat sau amplificat. Cu alte cuvinte, cancerul triplu negativ nu prezintă „ținte” hormonale sau HER2 pentru terapiile standard, ceea ce le face adesea mai dificil de tratat. Acest subtip reprezintă aproximativ 10-15% din cancerele de sân și apare mai frecvent la vârste mai tinere și la pacientele cu mutații moștenite ale genelor BRCA1 sau BRCA2. Lipsa receptorilor face ca TNBC să fie de obicei mai agresiv, cu risc crescut de recurență și metastazare în primii ani după diagnostic.

Din punct de vedere histopatologic, majoritatea TNBC sunt carcinoame ductale invazive de grad înalt (grad 3), cu proliferare tumorală rapidă și infiltrat limfocitar tumoral pronunțat. Un subset prezintă aspect de carcinom medular (caracterizat de celule tumorale mari, zone de necroză centrală și infiltrat imun bogat). Comparativ, cancerele de sân luminale (ER pozitive) tind să fie grade mai mici, cu creștere mai lentă și structură glandulară mai diferențiată, iar tumorile HER2 pozitive pot prezenta grade înalte dar beneficiază de terapii anti-HER2 specifice. Prognostic, TNBC au evoluție mai nefavorabilă pe termen scurt: rata de recurență în primii 3-5 ani de la diagnostic este mai mare față de subtipurile luminale, iar supraviețuirea la 5 ani în stadiu metastatic este de ~12% (comparativ cu ~28% în alte subtipuri). Totuși, dacă boala nu recidivează în primele 5 ani, riscul de recurență ulterioară scade semnificativ la pacientele cu TNBC, spre deosebire de cele cu cancer hormonal pozitiv la care pot apărea recurențe tardive.

Subtipuri moleculare ale TNBC

Deși din punct de vedere clinic TNBC este definit prin absența ER/PR/HER2, la nivel molecular aceste tumori sunt eterogene. Profilările genetice și de expresie au identificat mai multe subtipuri transcriptomice de TNBC, între care:

  • Basal-like - cel mai comun subtip molecular, reprezentând ~70-80% din TNBC. Tumorile basal-like exprimă markeri caracteristici celulelor bazale/mioepiteliale (de exemplu keratinele CK5/6, CK14) și au frecvent mutații în gene de reparare a ADN precum BRCA1. Sunt de obicei tumori cu proliferare ridicată și răspund inițial bine la chimioterapie. Subtipul basal se suprapune mult cu definiția clinică de TNBC (aproximativ 80% dintre TNBC sunt basal-like).
  • Luminal androgen receptor (LAR) - un subtip caracterizat prin expresia receptorilor de androgen în absența receptorilor estrogenici. Aceste tumori au adesea caracteristici luminale din punct de vedere histologic, cu creștere mai lentă și pot semăna cu carcinoamele apocrine. Deși sunt triple negative, ele prezintă semnalizare hormonală prin receptorul androgen, ceea ce a condus la investigarea terapiilor anti-androgen (de exemplu enzalutamida) în acest subgrup. Subtipul LAR are un prognostic ușor mai bun și mai puțină infiltrare limfocitară, comparativ cu subtipurile bazale.
  • Mesenchymal (M) și mesenchymal stem-like (MSL) - subtipuri caracterizate prin exprimarea genelor asociate tranziției epitelio-mezenchimale, a căilor de semnalizare legate de celulele stem și ale microambientului (de exemplu gene asociate cu creșterea țesutului conjunctiv). Aceste tumori pot fi mai rezistente la chimioterapie și se investighează terapii țintite pe căi de semnalizare (de exemplu inhibitori de tirozin kinază).
  • Imunomodulator (IM) - un subtip definit prin prezența unui infiltrat limfocitar bogat și exprimarea crescută a genelor legate de răspunsul imun. Tumorile IM au adesea un prognostic mai bun și un răspuns superior la tratament, sugerând că sistemul imunitar joacă un rol protector. Acest concept se corelează cu observația generală că TNBC cu TIL (tumor-infiltrating lymphocytes) abundente răspund mai bine la chimioterapie și imunoterapie.

Alte categorii identificate includ subtipurile Basal-like 1 și 2 (diferențiate prin căi de semnalizare de proliferare vs. de creștere și dezvoltare), însă în practică se vorbește adesea global de TNBC basal-like versus non-basal-like. În clinică, determinarea de rutină a acestor subtipuri nu se efectuează, însă ele sunt importante pentru cercetare și pot ghida viitoare terapii personalizate.

Opțiuni actuale de tratament pentru cancerul triplu negativ

Comparativ cu alte forme de cancer mamar, TNBC nu beneficiază de terapii endocrine (hormonale) sau anti-HER2, singurele opțiuni standard fiind chimioterapia citotoxică (și recent imunoterapia). Biologia agresivă se reflectă în supraviețuiri mai scurte în stadii avansate și în necesitatea unui management mai intensiv în stadii incipiente. Cu toate acestea, paradoxal, TNBC pot prezenta rate mai mari de răspuns complet la chimioterapia neoadjuvantă față de tumorile luminale, datorită sensibilității intrinseci la chimioterapie a tumorilor cu proliferare ridicată. Obținerea unui răspuns complet patologic (pCR) după tratament neoadjuvant este un indicator prognostic foarte bun la TNBC, asociat cu supraviețuire îndelungată. Pe de altă parte, în absența unui pCR, riscul de recurență este crescut, de unde și necesitatea unor terapii adjuvante suplimentare (discutate mai jos).

  1. Chimioterapia neoadjuvantă și adjuvantă (stadiu precoce) și criterii de răspuns

În lipsa unor ținte hormonale sau proteice, chimioterapia citotoxică rămâne piatra de temelie a tratamentului pentru TNBC localizat (stadiile I-III). Ghidurile actuale recomandă frecvent administrarea neoadjuvantă (preoperatorie) a chimioterapiei pentru tumorile ≥ T1c (≥1 cm) sau cu invazie ganglionară, deoarece TNBC au probabilitate mare de răspuns și această abordare permite evaluarea in vivo a sensibilității tumorale la tratament. Regimul standard include o combinație de antraciclină + taxan (de exemplu doxorubicină/ciclofosfamidă urmate de paclitaxel), la care adesea se adaugă un derivat de platină (carboplatin) în TNBC pentru a crește rata de răspuns complet patologic. Studiile au arătat că adăugarea carboplatinei poate crește pCR cu ~15-20%, în special la pacientele cu mutații BRCA1/2 sau alte deficite de reparare ADN.

Răspunsul complet patologic (pCR) - definit prin dispariția oricărei tumori invazive în sân și ganglioni la momentul chirurgical - este un obiectiv important în TNBC. Obținerea pCR se corelează cu o supraviețuire mult ameliorată: de pildă, într-o analiză la 1237 paciente TNBC tratate neoadjuvant, rata de supraviețuire specifică la 5 ani a fost ~92% la cele cu pCR vs. ~68% la cele fără pCR. Studiul de fază III KEYNOTE-522 a demonstrat că introducerea imunoterapiei (pembrolizumab) pe lângă chimioterapia standard a crescut pCR de la 51,2% la 64,8%, ceea ce s-a tradus și într-o îmbunătățire semnificativă a supraviețuirii fără evenimente. Astfel, strategiile moderne urmăresc creșterea ratei de vindecare încă de la tratamentul primar.

Postoperator, conduita depinde de gradul de răspuns la neoadjuvant:

  • Dacă se obține pCR, pacienta încheie de regulă tratamentul sistemic (deși, dacă s-a administrat pembrolizumab, acesta se continuă adjuvant până la 1 an, conform protocolului).
  • Dacă rămâne boală reziduală invazivă la nivelul sânului/axilei, riscul de recidivă este ridicat. Studii clinice au arătat beneficii în această situație pentru administrarea de chimioterapie adjuvantă suplimentară cu capecitabină (un antimetabolit administrat oral). Trialul CREATE-X a evidențiat creșterea supraviețuirii la pacientele TNBC cu boală reziduală care au primit 6-8 cicluri de capecitabină adjuvant. De asemenea, la pacientele cu mutație BRCA, un an de tratament adjuvant cu olaparib (inhibitor PARP) a redus semnificativ recurențele, conform studiului OlympiA.

2. Chimioterapia în boala metastatică (stadiul IV) pentru TNBC rămâne și ea un pilon central, în absența contraindicațiilor. Spre deosebire de cancerul luminal metastatic, unde terapiile endocrine încetinesc adesea evoluția, TNBC metastazic progresează rapid fără chimioterapie. Se preferă secvențierea de monoterapii citotoxice (ex: taxani, capecitabină, vinorelbină, eribulină, gemcitabină, platină) decât combinațiile agresive, pentru a menaja calitatea vieții, dat fiind că oricum TNBC metastazic are tendința de dezvoltare a rezistenței în câteva luni la o linie de chimioterapie. Un procent semnificativ de paciente (≈50%) nu apucă a doua linie de tratament din cauza evoluției rapide a bolii, subliniind necesitatea de noi terapii mai eficiente (vezi secțiunile următoare despre terapii inovatoare cancer san).

3. Imunoterapia cu pembrolizumab (Keytruda)

Introducerea imunoterapiei cu inhibitori ai punctelor de control imun (checkpoint inhibitori) a marcat un progres important în TNBC, un tip de cancer cu infiltrat imun adesea prezent. Pembrolizumab (anticorp anti-PD-1) este în prezent principala imunoterapie folosită în cancerul de sân triplu negativ:

  • În stadiul incipient (neoadjuvant/adjuvant): Pembrolizumab a fost evaluat în studiul de referință KEYNOTE-522. Adăugarea sa la chimioterapia neoadjuvantă standard, urmată de continuarea terapiei cu pembrolizumab după operație (până la 1 an în total), a dus la creșterea semnificativă a ratei de pCR (64,8% vs 51,2% cu chimioterapie singură) și la reducerea riscului de evenimente (recidivă, progresie sau deces) cu ~37% (HR 0,63). Aceste beneficii au fost observate indiferent de expresia PD-L1 a tumorii. Ca urmare, pembrolizumab în combinație cu chimioterapia a devenit terapie standard în TNBC local avansat sau cu risc înalt, fiind aprobat pentru utilizare la nivel internațional. Regimul tipic este pembrolizumab 200 mg i.v. la fiecare 3 săptămâni concomitent cu chimioterapia (inclusiv derivat de platină), urmat postoperator de 9 cicluri suplimentare de pembrolizumab (până la un an).
  • În stadiul metastatic (avansat): Pembrolizumab în combinație cu chimioterapia a demonstrat beneficii la pacientele ale căror tumori exprimă PD-L1. În studiul KEYNOTE-355, în subgrupul de paciente cu scor combinat pozitiv (CPS) ≥ 10 pentru PD-L1, combinarea pembrolizumab + chimioterapie a îmbunătățit supraviețuirea globală mediană la 23,0 luni vs 16,1 luni cu chimioterapie singură. Acest beneficiu semnificativ (HR ~0,54) a condus la aprobarea FDA a schemei pentru TNBC metastatic PD-L1 pozitiv (CPS ≥ 10). Trebuie menționat că în absența expresiei PD-L1, pembrolizumab nu a demonstrat prelungirea supraviețuirii, așadar selecția pacientelor pe baza acestui biomarker este esențială în boala avansată. Regimul folosit în trialuri a constat în pembrolizumab 200 mg q3s sau 400 mg q6s, în asociere cu chimioterapia (de obicei paclitaxel/nab-paclitaxel sau gemcitabină/carboplatin) ca primă linie de tratament.

Managementul efectelor adverse imunologice

Pembrolizumab, ca și alți inhibitori ai punctelor de control, poate produce efecte adverse prin dereglarea autoimunității (toxicități imune). Cele mai frecvente includ: 

  • dermatite
  • hipotiroidism sau hipertiroidism
  • hepatită
  • colită
  • pneumonită. 

În general, incidența reacțiilor adverse severe de grad înalt este de ~15-20%, majoritatea fiind gestionabile. Monitorizarea periodică a funcțiilor tiroidiene, hepatice și pulmonare este recomandată pe durata tratamentului. La apariția unei toxicități imune semnificative (grad ≥3), conduita standard este întreruperea temporară a imunoterapiei și inițierea corticoterapiei sistemice (prednison sau metilprednisolonă în doze imunosupresoare), cu înțărcare treptată. Majoritatea pacienților se remit sub acest tratament; reinstituirea pembrolizumab se poate lua în considerare după rezoluția toxicității la grad ≤1. Pentru toxicități care pun viața în pericol (de ex. miocardită, encefalită) se administrează terapia intensivă imunosupresoare (metilprednisolonă i.v. doze mari, eventual infliximab pentru colite refractare etc.), iar imunoterapia se oprește definitiv. Per total, însă, studiile au arătat că adăugarea pembrolizumab la chimioterapie nu a crescut semnificativ toxicitatea generală comparativ cu chimioterapia singură, cele mai multe efecte fiind atribuibile agenților citotoxici.

Rolul testării BRCA1/2 și al inhibitorilor PARP

În cancerul mamar triplu negativ, ghidurile oncologice recomandă testarea genetică pentru mutațiile BRCA1 și BRCA2 la toate pacientele cu boală diagnosticată sub vârsta de ~60 ani (și la orice pacientă cu istoric familial sugestiv), datorită incidenței crescute a acestor mutații în TNBC și a implicațiilor terapeutice directe. Mutațiile ereditare în BRCA1 sau BRCA2 (gene implicate în repararea rupturilor duble de ADN prin recombinare omoloagă) conferă o susceptibilitate la inhibarea căii alternative de reparare prin poli(ADP-riboză) polimerază (PARP).

Inhibitorii PARP - precum olaparib și talazoparib - blochează enzima PARP, ducând la acumularea de leziuni ADN și moarte celulară, în special în celulele care deja au deficit de reparare (cum sunt cele cu mutații BRCA). Aceste medicamente țintite au devenit o opțiune importantă în tratamentul cancerului de sân HER2-negativ avansat (inclusiv TNBC) la pacientele cu mutații germinale BRCA1/2. Studiile clinice de fază III au demonstrat superioritatea inhibitorilor PARP față de chimioterapia standard în acest context:

În studiul EMBRACA, talazoparib a obținut o supraviețuire fără progresie (PFS) mediană de 8,6 luni vs 5,6 luni cu chimioterapie monoagent la pacientele cu cancer mamar avansat BRCA1/2 mutat. Riscul de progresie a fost redus cu ~46% (HR 0,54), iar rata de răspuns obiectiv a fost peste dublă (62,6% cu talazoparib vs 27,2% cu chimioterapie). Deși avantajul în supraviețuire globală nu a atins semnificație statistică în analiza finală (datorită probabil cross-over-ului și folosirii ulterioare a PARP-inhibitorilor), calitatea vieții a fost net mai bună cu talazoparib, iar toxicitățile hematologice și de altă natură au fost gestionabile.

În mod similar, studiul OlympiAD a evaluat olaparib la paciente cu cancer mamar metastatic BRCA-mutant. Olaparib a prelungit PFS median la ~7,0 luni vs 4,2 luni cu chimioterapie standard (HR ~0,58), cu o rată de răspuns de ~60%. Ulterior, datele de supraviețuire și experiența clinică au consolidat utilizarea olaparib în această populație, deși la momentul analizei inițiale nu s-a observat diferență de OS din cauza unei proporții mari de paciente din brațul de control care au trecut pe PARP-inhibitor după progresie.

În stadiul adjuvant (postoperator), rolul inhibitorilor PARP a fost validat de studiul de fază III OlympiA: la paciente cu mutații BRCA și cancer de sân în stadii precoce (inclusiv TNBC) cu factori de risc înalt (boală reziduală după neoadjuvant sau tumori stadiu II-III cu anumite caracteristici), 1 an de tratament adjuvant cu olaparib a îmbunătățit semnificativ supraviețuirea fără boală invazivă și supraviețuirea globală. La un follow-up de ~4 ani, rata de supraviețuire la 4 ani era 89,8% în grupul olaparib vs 86,4% în grupul placebo, iar supraviețuirea fără recidivă invazivă la 4 ani era 82,7% vs 75,4%. Diferența relativă (HR OS ~0,68) indică o reducere de ~32% a riscului de deces cu olaparib, ceea ce a stabilit acest medicament ca nou standard adjuvant la pacientele cu TNBC cu mutație BRCA și boală reziduală după tratament primar. 

De ce este importantă testarea BRCA1/2? 

Având în vedere aceste date, se subliniază importanța testării BRCA1/2. Identificarea unei mutații are următoarele avantaje: 

  • Permite consilierea genetică și supravegherea familială adecvată.
  • Oferă oportunitatea utilizării timpurii a unui inhibitor PARP, fie în adjuvant (olaparib, conform criteriilor OlympiA), fie în linia I-II metastatic (olaparib sau talazoparib, înainte de epuizarea altor linii de chimioterapie).
  • De asemenea, tumorile TNBC asociate cu BRCA1 pot avea caracteristici distincte (de obicei basal-like, cu TIL înalți) și pot beneficia și de chimioterapii specifice (sensibilitate crescută la săruri de platină).

În absența mutațiilor BRCA sau a altor mutații de reparare omoloagă (ex. PALB2), inhibitorii PARP nu sunt indicați de rutină în TNBC, întrucât beneficiul lor pare limitat la contextul deficienței de reparare a ADN. Totuși, cercetări continuă pentru a identifica markeri adiționali de „BRCAness” (tumori care mimează fenotipul BRCA-mutant) ce ar putea extinde indicația PARP-inhibitorilor.

Terapii inovatoare aprobate în 2026 pentru TNBC

În ultimii ani, progresele în biologie moleculară și imunologie au condus la dezvoltarea unor terapii inovatoare pentru cancer triplu negativ, dintre care unele au fost recent aprobate sau sunt așteptate să fie aprobate în perioada 2026. Aceste noi tratamente adresează ținte diferite de cele clasice și oferă speranță în ameliorarea prognosticului TNBC.

Sacituzumab govitecan (SG) este un medicament din clasa anticorpilor conjugați cu medicament (ADC), care a schimbat paradigma tratamentului în TNBC metastatic refractar. Molecula constă dintr-un anticorp monoclonal umanizat îndreptat contra TROP-2 (un antigen de suprafață foarte exprimat pe celulele de cancer mamar, în special în TNBC) legat printr-un linker chimic de SN-38, metabolitul activ al irinotecanului (un agent chimioterapic topoisomerază I inhibitor). Practic, SG acționează prin direcționarea selectivă a chimioterapicului către celulele tumorale care exprimă TROP-2, maximizând efectul citotoxic localizat și limitând expunerea sistemică.

Studiul pivotal de fază III ASCENT (2020) a evaluat sacituzumab govitecan la paciente cu TNBC metastatic pretrestat (≥2 regimuri anterioare de chimioterapie pentru boală avansată). Rezultatele au fost remarcabile: SG a prelungit supraviețuirea mediană la 12,1 luni față de 6,7 luni cu chimioterapia standard la alegerea medicului. De asemenea, supraviețuirea fără progresie (PFS) a fost semnificativ mai lungă - 5,6 luni vs 1,7 luni la pacientele fără metastaze cerebrale, reprezentând o reducere cu ~59% a riscului de progresie sau deces comparativ cu tratamentul standard. Beneficiul a fost consistent în toate subgrupele analizate (incluzând paciente vârstnice, cu >3 linii anterioare de tratament sau cu tumori cu expresie variată a TROP-2). 

Aceste date au condus la aprobarea accelerată (2020) și apoi completă (2021) a sacituzumab govitecan de către FDA, respectiv la autorizarea sa în Uniunea Europeană în noiembrie 2021 pentru TNBC metastatic după cel puțin două linii de terapie sistemică. SG este actualmente recomandat de ghiduri ca opțiune de linia a 2-a sau a 3-a în TNBC metastatic, având cel mai înalt scor de beneficiu ESMO-MCBS (5) pentru acest context dificil.

Mecanismul și eficacitatea sa demonstrează că TROP-2 este o țintă valabilă în TNBC. Un aspect notabil: eficacitatea SG nu necesită o testare prealabilă a expresiei TROP-2, deoarece aproape toate TNBC exprimă acest antigen într-o măsură suficientă. În ASCENT, beneficiul s-a observat indiferent de nivelul de expresie TROP-2 (inclusiv în quartila inferioară). Prin urmare, SG se administrează tuturor pacientelor eligibile pe baza criteriului clinic (lipsa altor opțiuni mai bune după 2 linii), fără a impune un biomarker specific.

Profilul de siguranță al sacituzumab govitecan

Ca toxicități predomină cele legate de payload-ul SN-38 (similar cu irinotecanul):

  • Neutropenia severă este cea mai frecventă reacție adversă limitantă de doză. În ASCENT, ~49% dintre paciente au prezentat neutropenie grad ≥3, unele cu episoade de febră neutropenică. Acest efect se gestionează cu factori de creștere granulocitari (G-CSF) profilactic sau la nevoie și cu ajustări de doză, astfel încât incidența complicațiilor infecțioase majore a fost relativ mică (5% întreruperi definitive din cauza efectelor adverse, similar cu brațul de control).
  • Diareea este a doua toxicitate importantă, apărând la ~10% dintre paciente în grad 3. Managementul include antidiareice (loperamidă, racecadotril) și hidratare viguroasă, similar protocolului folosit la irinotecan. Profilaxia cu atropină la debutul perfuziei (pentru prevenirea sindromului colinergic acut) nu este de obicei necesară, întrucât diareea SG are mecanism diferit (eliberarea SN-38 în circulație).
  • Alte efecte adverse: greață, oboseală, alopecie, anemie, au fost raportate dar majoritatea de grad 1-2. Nu s-au identificat semnale noi de siguranță în studiile ulterioare (ASCENT-03, ASCENT-04), confirmând profilul cunoscut. În general, SG a avut un profil de tolerabilitate favorabil comparativ cu chimioterapia convențională folosită la pacientele foarte pre-tratate, ducând și la rate de răspuns mai ridicate (ORR ~35% vs 5% cu chimioterapie în ASCENT).

Pe baza acestor date, sacituzumab govitecan este acum considerat o terapie standard inovatoare pentru TNBC metastatic refractar. În practică, se administrează i.v. în doză de 10 mg/kg în zilele 1 și 8 ale unui ciclu de 21 zile, repetat până la progresie sau toxicitate limitantă. Experiența extinsă (peste 50 de țări, >60.000 paciente tratate) a confirmat beneficiul și în afara studiilor clinice. De menționat că SG a obținut recent și indicație în cancerul mamar metastatic HR pozitiv/HER2 negativ după endocrinoterapie, extinzând astfel impactul acestei clase terapeutice.

Categoriile clasice de cancer de sân erau împărțite rigid în HER2-pozitiv (IHC 3+ sau amplificat) versus HER2-negativ (IHC 0 sau 1+ fără amplificare). Recent însă a fost recunoscută o nouă subcategorie numită HER2-low, ce include tumorile cu HER2 exprimat în mică măsură (score IHC 1+ sau 2+ cu test FISH negativ). Aproximativ 40-50% din cancerele de sân HER2-negativ pot fi reîncadrate ca HER2-low, inclusiv o parte din TNBC (în jur de 30-40% din TNBC exprimă un nivel scăzut de HER2 la IHC 1+ sau 2+ fără amplificare). Aceste tumori nu răspund la trastuzumab obișnuit sau la alte terapii anti-HER2 clasice, dar pot fi țintite de trastuzumab deruxtecan (T-DXd), un ADC de generație nouă.

Trastuzumab deruxtecan combină un anticorp anti-HER2 (derivat din trastuzumab) cu un agent citotoxic inhibitor de topoizomerază (derivat din exatecan) legat printr-un linker stabil. Particularitatea sa este efectul bystander - payload-ul eliberat poate difuza și omorî și celulele vecine, ceea ce îl face eficient chiar la tumori cu expresie HER2 scăzută, unde nu toate celulele ar fi uniform țintite. Studiul de fază III DESTINY-Breast04 (publicat 2022) a investigat T-DXd la paciente cu cancer metastatic HER2-low, majoritatea hormonorezistente (HR+). Rezultatele au arătat o dublare a PFS comparativ cu chimioterapia: 9,9 luni vs 5,1 luni la subgrupul HR+ (HR 0,51) și o îmbunătățire semnificativă a OS (23,9 vs 17,5 luni, HR 0,64). Importanța pentru TNBC derivă din analiza subgrupului HR-negativ (care corespunde practic TNBC) din același studiu: deși numărul de paciente TNBC a fost mai mic (n=58), eficacitatea s-a menținut. În rândul acestor paciente triple-negative HER2-low, T-DXd a prelungit PFS median la 8,5 luni vs 2,9 luni cu chimioterapie și a prelungit OS median la 18,2 vs 8,3 luni, chiar dacă intervalele de încredere au fost largi din cauza eșantionului redus. Beneficiile au fost consistente atât la tumorile IHC 1+, cât și 2+, confirmând potențialul acestui agent în TNBC cu expresie slabă HER2.

Aceste date au condus la aprobarea trastuzumab deruxtecan în 2022 ca nou standard de îngrijire pentru cancerul de sân metastatic HER2-low, în prima linie post-hormonoterapie la pacientele HR+ și ca opțiune pentru pacientele TNBC HER2-low după progresia la chimioterapia inițială. Pentru comunitatea oncologică, descoperirea că și tumorile „HER2 negative” (după definiția veche) pot beneficia de o terapie anti-HER2 a fost revoluționară - T-DXd este primul tratament anti-HER2 cu impact în acest segment. Practic, oricărei paciente cu TNBC metastatic se recomandă acum testarea IHC detaliată: dacă are HER2 1+ sau 2+ (ISH-negativ), se califică la tratament cu trastuzumab deruxtecan.

Considerații practice

T-DXd se administrează i.v. la fiecare 3 săptămâni (5,4 mg/kg). Toxicitatea principală care necesită precauție este pneumonita interstițială (ILD), care a apărut la ~10-15% din paciente (grad 1-2) și ~0,8% grad 5 (fatal) în trialuri. Din acest motiv, monitorizarea simptomelor pulmonare și oprirea promptă a tratamentului la cea mai mică suspiciune de pneumonită sunt esențiale. Alte efecte adverse includ greață/vărsături (manageabile cu antiemetice) și mielosupresie moderată. Per ansamblu însă, profilul de siguranță comparativ cu chimioterapia a fost favorabil, cu mai puține evenimente grad ≥3 sub T-DXd (52,6% vs 67,4%).

În concluzie, trastuzumab deruxtecan extinde arsenalul terapeutic al TNBC în zona celor cu „HER2-ultra-low”, un concept nou ce sporește personalizarea tratamentului. Este de așteptat ca în 2026 să se acumuleze și mai multe date (de exemplu din studiul DESTINY-Breast06) și să vedem utilizarea acestui ADC chiar și în stadii mai timpurii de boală (studii neoadjuvante sunt în desfășurare).

Hiperactivarea căii PI3K/AKT/mTOR este un mecanism de rezistență și creștere tumorală întâlnit în numeroase TNBC (prin mutații PIK3CA, pierderi PTEN, etc). Această constatare a motivat testarea inhibitorilor de kinază AKT ca terapii țintite în TNBC. Capivasertib (denumit experimental și Truqap) este un inhibitor oral potent al izoenzilor AKT1-3. Studiile timpurii au sugerat că adăugarea sa la chimioterapie ar putea îmbunătăți răspunsul în TNBC:

  • În studiul de fază II PAKT, combinația capivasertib + paclitaxel a arătat o tendință de îmbunătățire a PFS față de paclitaxel + placebo (median 5,9 vs 4,2 luni, HR 0,74, p = 0,06) și o creștere semnificativă a OS median (19,1 vs 12,6 luni, HR 0,61, p = 0,02). Beneficiul a fost mai pronunțat la pacientele cu alterări ale căii PI3K (mutații PIK3CA/AKT1 sau pierdere PTEN).
  • Aceste rezultate promițătoare au condus la lansarea studiului de fază III CAPItello-290, evaluând capivasertib + paclitaxel ca primă linie în TNBC avansat, cu obiective primare atît în populația generală cît și în subpopulația cu tumori PIK3CA/AKT/PTEN modificate.

Din păcate, datele prezentate în 2024 au arătat că CAPItello-290 nu și-a atins obiectivele primare, nefiind demonstrat un beneficiu semnificativ în supraviețuirea globală prin adăugarea capivasertib la paclitaxel. Deși detaliile nu sunt încă publicate integral, se pare că nici supraviețuirea fără progresie nu a îndeplinit pragurile de semnificație necesare. Acest rezultat dezamăgitor evidențiază dificultatea de a traduce în succes clinic ipotezele moleculare în TNBC - boală eterogenă și agresivă, unde multe terapii țintite au eșuat până acum.

Cu toate acestea, capivasertib și alte terapii pe calea AKT continuă să fie investigate. De exemplu, capivasertib este evaluat în alte trialuri de fază III la pacientele cu cancer mamar luminal (unde a arătat deja beneficii - studiul CAPItello-291 în cancer mamar ER+ a fost pozitiv) și se explorează combinații cu imunoterapie sau în subgrupele de TNBC „AKT-omice” (care prezintă semnături de activare a căii). Lecția de aici este că, deși inhibitorii de kinaze pot oferi „avanse modeste” (precum tendințele din PAKT), TNBC rămâne un adversar dificil fără biomarkeri clari de selecție, iar abordările viitoare pot necesita combinații mai complexe sau noi generații de inhibitori.

Cercetare clinică și perspective viitoare în TNBC

În paralel cu implementarea tratamentelor actuale, numeroase studii clinice sunt în curs, vizând îmbunătățirea prognosticului pacientelor cu TNBC. Câteva direcții majore de cercetare și perspective care se conturează:

  • Un exemplu elocvent de studiu de fază III care a influențat practica este KEYNOTE-522, discutat anterior, care a integrat imunoterapia în tratamentul neoadjuvant al TNBC stadiu precoce. Succesul acestuia demonstrează importanța participării la trialuri: practic, paciente care altfel ar fi primit doar chimioterapie au primit în studiu pembrolizumab și astfel s-a putut demonstra beneficiul - ulterior toate pacientele cu profil similar beneficiază acum de această descoperire.
  • În zona metastatică, continuă evaluarea unor combinații menite să sporească eficacitatea imunoterapiei. Un studiu de fază III notabil în desfășurare este ASCENT-04, care investighează sacituzumab govitecan în combinație cu pembrolizumab ca primă linie la TNBC metastatic PD-L1 pozitiv. Datele inițiale anunțate in 2025 arată o îmbunătățire semnificativă a PFS față de chimioterapia + pembrolizumabtargetedonc.comtargetedonc.com. Dacă se confirmă, aceasta ar putea deveni o nouă schemă standard, făcând dintr-un ADC precum Trodelvy un „backbone” al tratamentului de primă linie împreună cu imunoterapia.

De asemenea, se investighează mutarea terapiilor inovatoare în stadii mai timpurii: de exemplu, trialul ASCENT-05 testează sacituzumab govitecan administrat adjuvant la paciente cu TNBC în stadiu incipient care nu au obținut pCR după neoadjuvant. În mod similar, se derulează studii cu trastuzumab deruxtecan în neoadjuvant/adjuvant la tumorile HER2-low, precum și cu inhibitori PARP combinați cu imunoterapie în neoadjuvant (pentru a potența răspunsul imun prin creșterea neoantigenelor).

Alte faze III așteptate includ:

  • TROPiCS-02 - studiu cu datopotamab deruxtecan (un alt ADC anti-TROP2) la TNBC.
  • BRIGHTNESS (deja încheiat) - care a evaluat adăugarea carboplatinei și a PARP-inhibitorului veliparib în neoadjuvant (a arătat pCR crescut cu carboplatin, dar nu și un beneficiu clar cu veliparib).
  • KEYNOTE-412/921 și altele - cu diferiți agenți imunoterapici (de ex. atezolizumab, durvalumab) fie neoadjuvant, fie în metastazic, unele încă în analiză după ce atezolizumab și-a pierdut aprobarea inițială.

Direcția generală este clară: personalizarea intensificată a tratamentului, fie prin adăugarea precoce a noilor agenți la pacientele cu risc înalt, fie prin combinarea lor rațională pentru a preveni rezistența. În următorii ani vom vedea rezultate mature din aceste trialuri, care sperăm să ducă la și mai multe opțiuni pentru paciente.

Terapii celulare CAR-T 

În domeniul terapiilor inovatoare, o frontieră deosebit de promițătoare este reprezentată de imunoterapia adoptivă celulară, în special terapia CAR-T (Chimeric Antigen Receptor T-cell). Succesul CAR-T în cancerele hematologice a stârnit interesul de a-l aplica și în cancerele solide precum TNBC. Există însă provocări majore: identificarea unei ținte specifice tumorii, penetranța limfocitelor T în masa tumorală solidă și evitarea toxicităților off-tumor. TNBC exprimă câteva antigene candidate explorate în studiile preclinice și clinice timpurii:

  • ROR1 (Receptor tyrosine kinase-like Orphan Receptor 1) - o proteină exprimată în TNBC și în celule embriogenice, dar cu expresie minimă în țesuturile adulte, ceea ce o face atractivă ca țintă. Un CAR-T anti-ROR1 alogen (produsul LYL797) este în studiu de fază I la paciente cu TNBC recidivat, pentru a evalua siguranța și doza optimă.
  • B7-H3 - un antigen imun (CD276) supraexprimat pe multe tumori solide, inclusiv cancerul mamar. Un trial de fază I la Memorial Sloan Kettering testează un CAR-T anti-B7-H3 la TNBC metastazic (NCT04432649), cu un design de escaladare de doză pentru a monitoriza siguranța (s-a implementat și un „suicid gene” iC9 pentru controlul efectelor adverse).
  • Alte ținte în studii preclinice: MESO (mesothelin), MUC1, EGFR sau combinații logice de receptori pentru a crește specificitatea (de ex. CAR-T „îmblânzit” activ doar în prezența a doi antigeni tumorali).

Până în prezent, niciun CAR-T nu este încă aprobat pentru un solid, însă evoluția continuă. TNBC ar putea fi un bun candidat dat fiind infiltratul imun inerent și expresia unor antigene tumorale distincte. Obstacolul principal rămâne microambientul imun supresor al tumorii, care poate inactiva limfocitele T. Strategii combinate cu checkpoint inhibitori sau modificări ale celulelor T pentru a rezista la anergie (ex: înarmarea CAR-T cu secreție de citokine IL-12 sau chemokine) sunt în explorare. Comunitatea științifică privește cu optimism moderat - deși CAR-T în TNBC este la început, viitorul ar putea aduce terapii celulare personalizate pentru paciente refractare la alte intervenții.

Vaccinuri terapeutice în TNBC

Pe un alt palier, vaccinurile contra cancerului de sân cunosc un reviriment. În TNBC, ținta principală a vaccinurilor terapeutice este de a stimula sistemul imun al pacientei să recunoască celulele tumorale rămase și să prevină recidiva sau progresia. Două abordări notabile:

  • Vaccinul α-lactalbumină - α-lactalbumina este o proteină exprimată de țesutul mamar lactant și prezentă anormal în unele TNBC. Un vaccin peptidic care antrenează sistemul imun împotriva α-lactalbuminei a fost testat într-un studiu de fază I la Cleveland Clinic. Rezultatele prezentate la SITC 2024 au arătat că peste 70% din paciente au dezvoltat răspunsuri imune specifice post-vaccinare, cu un profil excelent de siguranță (efecte adverse minime, predominant reacții locale la locul injectării). Vaccinul a fost administrat fie la paciente fără boală (după tratament curativ pentru TNBC, ca terapie adjuvantă), fie la femei sănătoase cu mutații BRCA și risc înalt, ca abordare preventivă. În toate cohortelele s-a dovedit tolerabil și imunogen, fără toxicități sistemice severe. Pe baza acestor rezultate, s-a planificat un studiu de fază II neoadjuvant cu acest vaccin în TNBC nou diagnosticate, precum și un potențial studiu preventiv la femei cu risc (de exemplu, purtătoare BRCA1 cu sâni păstrați). Speranța pe termen lung exprimată de investigatorii studiului este ca un astfel de vaccin să poată preveni dezvoltarea acestei maladii agresive la persoanele predispuse genetic.
  • Vaccinuri pe bază de celule dendritice sau neoantigene personalizate - se experimentează terapii în care propriile celule imune ale pacientei sunt programate în laborator să recunoască antigenele tumorii sale. De exemplu, un vaccin cu celule dendritice pulsate cu lizatul tumorii a arătat indiciu de reducere a recurenței la paciente cu TNBC în stadii înalte (date preliminare). Tehnologia de vaccinuri ARN mesager (mRNA) este și ea investigată: se pot identifica mutațiile specifice ale tumorii (neoantigene) și apoi dezvolta un vaccin mRNA care să codifice acele peptide, antrenând astfel un răspuns T specific. La fel, se testează și vaccinuri împotriva antigenelor universale precum p53 (care este mutat în >80% din TNBC).

În ansamblu, imunoterapia activă (vaccinuri) și imunoterapia adoptivă (CAR-T, celule TIL cultivate) reprezintă frontiera viitoare în TNBC, vizând eradicarea minimală a bolii reziduale și creșterea ratelor de vindecare chiar și în stadii metastatice. Aceste strategii sunt încă la început și nu înlocuiesc tratamentele standard actuale, dar pacientele pot avea acces la ele prin înscrierea în studii clinice dedicate, dacă îndeplinesc criteriile.

Biomarkeri emergenți pentru personalizarea tratamentului 

Pe măsură ce arsenalul terapeutic se extinde, crește și nevoia de biomarkeri care să ghideze alegerea tratamentului potrivit pentru fiecare pacientă cu TNBC. Câțiva biomarkeri importanți și în dezvoltare:

  • PD-L1: Expresia ligandului de moarte programată 1 pe celulele tumorale sau imune asociate tumorii este deja un biomarker predictiv în practica clinică - este folosit pentru selecția pacientelor cu TNBC metastatic ce pot primi imunoterapie anti-PD-1/PD-L1. Testarea se face prin imunohistochimie, folosind anticorpi validați (ex. clonele 22C3 pentru scor CPS, sau SP142 folosită în studiile cu atezolizumab). Un CPS (Combined Positive Score) ≥ 10 pentru PD-L1 definește tumorile PD-L1 pozitive, care au demonstrat beneficii clare de supraviețuire la pembrolizumab. În plus, expresia PD-L1 tinde să coreleze și cu prezența infiltratului imun și cu un fenotip mai inflamator al tumorii, adesea asociat cu răspuns mai bun la chimioterapie. Pe viitor, este posibil ca gradul expresiei PD-L1 să influențeze nu doar o decizie binară da/nu pentru imunoterapie, ci și potențial intensitatea acesteia (de exemplu, se investighează dacă pacientele PD-L1 foarte înalt ar beneficia de intensificare cu dublă imunoterapie - anti-PD-1 + anti-CTLA-4, analog cu alte cancere).
  • Infiltratul limfocitar tumoral (TIL): Prezența și procentul de limfocite infiltrante în stromele tumorale sunt recunoscute ca biomarker prognostic în TNBC. Multiple studii (și meta-analize) au arătat că un TIL stromal crescut la momentul diagnosticului corelează cu rată mai mare de răspuns la chimioterapie și cu supraviețuire mai bună. De exemplu, pacientele cu >40% TIL în tumoră au prognostic semnificativ superior celor cu infiltrat minim, independent de alți factori. Atât de robust este acest marker, încât un panel internațional de experți a recomandat raportarea scorului TIL pentru toate TNBC diagnosticate, ca informație suplimentară utilă (deși încă nu determină de sine stătător un anumit tratament, este un indicator de „sistem imun activ”). În viitor, TIL ar putea ghida decizii de intensificare terapeutică: de pildă, tumorile cu TIL scăzut (imun „rece”) ar putea necesita adăugarea unui imunoterapic pentru a crește șansele de răspuns, pe când cele cu TIL înalt poate că deja sunt pe un drum favorabil sub chimioterapie standard. Se testează și terapia adoptivă cu TIL - recoltarea, expansiunea și reinfuzarea limfocitelor infiltrante ale tumorii pacientei după tratament, metodă ce a dat rezultate impresionante în melanom și care se explorează acum și în TNBC.

Biomarkeri moleculari diverși

Pe lângă BRCA1/2, care deja se testează de rutină, se conturează alți candidați:

  • Androgen receptor (AR): exprimat în subtipul LAR de TNBC. AR ar putea deveni biomarker predictiv pentru terapii anti-androgenice (cum ar fi bicalutamida, enzalutamida sau noile anti-androgeni ca apalutamida). Studii de fază II (ex. trialul TBCRC 032) au arătat beneficii modeste ale enzalutamidei la paciente cu TNBC AR-pozitiv (rata de boală stabilă la 16 săptămâni ~35% și unele răspunsuri parțiale). Deși încă nu e o terapie standard, dacă cercetările confirmă un subset clar beneficiind, testarea AR ar putea deveni uzuală pentru a direcționa paciente către astfel de trialuri.
  • Instabilitatea genomică și alți markeri de reparare ADN - tumorile cu instabilitate genomică ridicată sau mutații în gene de reparare (altele decât BRCA) ar putea beneficia de terapii tip PARP-inhibitor sau de combinații cu agenți genotoxici (platină). Panourile de secvențiere extinsă pot detecta astfel de alterări (ex. mutații PALB2, RAD51C/D, sau scor de instabilitate). Momentan nu există indicații aprobate în funcție de acestea, dar clinicienii le pot folosi ca argument pentru a administra off-label un PARP-inhibitor în anumite cazuri.
  • Burdenul mutațional tumoral (TMB) - un biomarker emergent pentru imunoterapie. TNBC au în medie TMB mai mare decât tumorile luminale, datorită instabilității genetice. Un TMB foarte înalt (≥10 mutații/Mb) ar qualifica teoretic pacienta pentru imunoterapie anti-PD-1 agnostică de diagnostic (conform aprobării FDA pentru pembrolizumab în tumori cu TMB înalt). Totuși, în practică puține TNBC ating acest prag și PD-L1 rămâne testul principal.
  • Circulating tumor DNA (ctDNA) - un biomarker de boală reziduală minimă. Detectarea ADN-ului tumoral circulant postoperator la TNBC (prin teste ultrasensibile de secvențiere) indică prezența bolii microscopice și un risc imens de recidivă. Studii precum c-TRAK TNBC explorează intervenții (ex. imunoterapie) declanșate de pozitivarea ctDNA în sânge în perioada de supraveghere. Dacă aceste abordări au succes, monitorizarea ctDNA ar putea deveni parte din management, pentru a iniția din timp tratamente la pacientele altfel fără semne clinice de boală, dar cu risc molecular detectat de recidivă.

Profiluri de expresie genică și scoruri prognostice 

Deși pentru cancerul luminal există teste genomice (Oncotype DX, Mammaprint) care ghidează decizia de chimioterapie, pentru TNBC nu există încă un test genomic omolog (toate TNBC au risc înalt, deci chimioterapia e indicată oricum). Totuși, cercetări precum proiectul IMpassion130 translational au derivat semnături genice (ex. gene interferon gamma, chemokine) asociate cu răspuns la atezolizumab. În viitor, un scor compozit care să includă imunoprofilul tumorii (TIL, PD-L1, chemokine signature) ar putea ghida utilizarea optimă a imunoterapiei și altor terapii.

În concluzie, personalizarea tratamentului în TNBC se află la confluența mai multor biomarkeri: unii deja folosiți (PD-L1, BRCA), alții confirmați ca relevanți prognostic (TIL) și alții în fază de descoperire. În anii următori, ne putem aștepta ca decizia terapeutică să devină tot mai nuanțată - de exemplu, o pacientă TNBC metastatică cu PD-L1 pozitiv, TIL înalt și fără mutație BRCA va primi imunoterapie + chimioterapie de primă linie; alta cu PD-L1 negativ dar BRCA mutat va primi întâi un PARP-inhibitor; alta cu HER2-low va primi T-DXd ș.a.m.d., astfel încât fiecare caz să primească secvența optimă, maximizând șansele de remisiune și supraviețuire pe termen lung.

Întrebări frecvente și recomandări pentru pacienți

1. Ce înseamnă diagnosticul de cancer mamar triplu negativ?

Când se pune acest diagnostic, înseamnă că tumora nu are receptori pentru estrogen și progesteron și nu supraexprimă HER2, astfel încât tratamentele hormonale și terapiile anti‑HER2 clasice nu sunt eficiente. Managementul se bazează în principal pe chimioterapie, imunoterapie și, la anumite paciente, pe terapii țintite precum inhibitorii PARP sau anticorpii conjugați.

2. Care este diferența dintre HER2 negativ și triplu negativ?

Un cancer mamar HER2 negativ poate avea sau nu receptori hormonali, însă nu prezintă supraexpresie HER2, în timp ce forma triplu negativ nu are nici receptori hormonali, nici expresie semnificativă HER2. Din acest motiv, cancerele triple negative au, în general, mai puține opțiuni de tratament țintit și un comportament biologic mai agresiv.

3. Care este tratamentul neoadjuvant recomandat pentru cancerul de sân triplu negativ?

De obicei se folosesc scheme cu antracicline și taxani, la care se poate adăuga un derivat de platină pentru a crește rata de răspuns complet patologic și șansa de vindecare pe termen lung. În formele cu risc înalt sau în anumite situații, chimioterapia neoadjuvantă se poate combina cu imunoterapie, conform indicațiilor stabilite de echipa oncologică.

4. Ce tratament se recomandă după recidiva unui cancer de sân triplu negativ?

Tratamentul recidivei depinde de locul reapariției bolii, de timpul scurs de la tratamentul inițial și de ce medicamente au fost deja utilizate. Oncologul poate recomanda alte linii de chimioterapie, imunoterapie în funcție de profilul tumoral sau terapii inovatoare, atunci când pacienta îndeplinește criteriile necesare.

5. Care este speranța de viață în cancerul de sân triplu negativ stadiul 3?

Stadiul 3 înseamnă o boală local avansată, cu ganglioni afectați, dar fără metastaze la distanță, iar prognosticul depinde mult de răspunsul la tratamentul sistemic și de calitatea intervenției chirurgicale. La pacientele care obțin răspuns complet patologic după tratamentul neoadjuvant, șansele de supraviețuire pe termen lung sunt semnificativ mai bune decât la cele cu boală reziduală importantă.

6. Care este rata de supraviețuire la 5 și 10 ani pentru acest tip de cancer?

Statistic, riscul de recidivă este mai mare în primii 3–5 ani după diagnostic, iar formele metastatice au o rată de supraviețuire la 5 ani mai redusă decât alte subtipuri de cancer mamar. Totuși, la pacientele tratate în stadii precoce, care răspund foarte bine la chimioterapie și eventual la terapii moderne, supraviețuirea la 5 și 10 ani poate fi comparabilă cu a altor forme de boală.

7. Ce înseamnă tratament nou pentru cancerul de sân triplu negativ în România în 2026?

Prin tratament nou se înțeleg în principal terapiile țintite și imunoterapia aprobate recent la nivel internațional, precum inhibitorii punctelor de control imun sau anticorpii conjugați cu medicament. Disponibilitatea lor efectivă pentru paciente depinde de includerea în protocoale și decontarea prin sistemul național de asigurări de sănătate.

8. Cum se folosește pembrolizumab în cancerul mamar triplu negativ și ce trebuie să știu în România?

Pembrolizumab este un medicament de imunoterapie care se administrează, în anumite situații, în asociere cu chimioterapia, fie în stadii incipiente cu risc înalt, fie în boala avansată selectată pe biomarkeri. Oncologul tău îți poate explica dacă îndeplinești criteriile pentru această terapie și în ce măsură este acoperită prin CNAS sau prin alte programe.

9. Ce sunt sacituzumab govitecan și olaparib și în ce condiții pot fi folosite în România?

Sacituzumab govitecan este un anticorp conjugat utilizat de obicei în formele avansate, după mai multe linii de chimioterapie, iar olaparib este un inhibitor PARP indicat la paciente cu mutații BRCA confirmate. Protocolul concret de utilizare și posibilitatea de decontare CNAS sunt stabilite prin ghidurile și protocoalele terapeutice naționale, motiv pentru care este important să discuți cu oncologul despre opțiunile actualizate.

10. Unde găsesc forumuri, grupuri de pacienți și povești ale supraviețuitoarelor cu cancer triplu negativ în România?

Există asociații de pacienți oncologici, grupuri de suport pe rețelele sociale și forumuri dedicate femeilor cu cancer de sân, unde pot fi împărtășite experiențe personale și povești de supraviețuire. Chiar dacă aceste comunități oferă sprijin emoțional valoros, deciziile legate de tratament trebuie discutate întotdeauna direct cu echipa ta medicală.

Formular Programare

Cele mai noi articole


© 2026 Prof. Dr. Gheorghe Peltecu