S4ep5 - „Cancerul mi-a salvat viața”. Despre emoțiile pacientelor, cu psiholog Onoria Gaspar

Psiholog Onoria Gașpar
E ok să simți că e ok să simți furie. E ok să simți frică, e ok să simți tristețe. Am avut o clientă care mi-a spus Sigur, spre sfârșitul procesului terapeutic mi-am spus Nu știu dacă are sens pentru tine și chiar mi se face pielea de găină când mă gândesc la asta. Însă cancerul mi-a salvat viața. La începutul procesului, când te întreb ce faci ca să te bucuri? Și își dau seama că de fapt nici nu mai știau să se bucure, nu mai știau ce le place, nu mai făceau nimic din ceea ce le aducea bucurie.

Dr Gheorghe Peltecu
Bună ziua, Sunt profesor doctor Gheorghe Peltecu. Vă salut și vă invit la sezonul 3 al podcastului nostru, intitulat "Stimă, nu stigmă". În acest sezon ne concentrăm asupra proiectului Cancerul mamar, iar tema episodului de astăzi este Puterea vine din aderența la tratament. Ne propunem să discutăm despre importanța complianței și aderenței la tratament. Despre ce poate menține această aderență la tratament și ce întrebări este bine să adreseze pacienta medicului. O am alături de mine pe doamna Onoria Gașpar, care este psiholog cu o specializare aparte în ginecologia oncologică și cancerul de sân. Bună ziua, doamna Gaspar și sunt bucuros că vă am alături și vă mulțumesc pentru această ocazie.

Psiholog Onoria Gașpar
Bună ziua și mulțumesc pentru invitație.

Dr Gheorghe Peltecu
Vă propun să începem. Cum putem defini aderența la tratament și ce înseamnă acest lucru? Încercați să vă gândiți că psihologul, deși este foarte dorit într-o comisie oncologică, lipsește în foarte multe, iar prezența unui psiholog într-o comisie oncologică este o floare rară.

Psiholog Onoria Gașpar
Așa este și când vorbim despre aderență. Nu vorbim doar despre urmărirea unui simplu tratament. Aderența înseamnă implicarea activă a pacientului în tot planul său de tratament, pentru că nu este suficient să ia medicamentele atunci când își amintește sau să facă tratamentul, atunci când își amintește când poate. Este foarte important ca să urmeze schema de tratament, așa cum a fost gândită de echipa medicală. Și aici este important să facem o distincție între complianța și aderență. Știu că multe persoane consideră că aceste două cuvinte sunt sinonime, însă sunt foarte diferite. Complianță Pacientul urmează tratamentul mai degrabă pasiv. Ia medicamentele pentru că trebuie și face tot, tot parcursul, pentru că medicul îi spune pentru că este împins de la spate, poate de aparținători. Însă făcând asta, uneori se simte ca o victimă a bolii și. Acest lucru aduce mai degrabă presiune și vine ca o povară în plus pe lângă ceea ce simte pacientul în aderență, în schimb. Este asumare. Pacientul înțelege de ce trebuie să ia medicamentele, ce se întâmplă dacă ar întrerupe și cu ce îl ajută tratamentul și atunci se implică activ, face alegerea de a urma tratamentul și spune Aleg să fac asta pentru mine, pentru sănătatea mea și pentru viața mea.

Dr Gheorghe Peltecu
Ca să trag o concluzie, așa, într-un mod mai simplist. O femeie care spune Fac acest tratament pentru familia mea înseamnă că e compliant, dar nu aderă la tratament. Am tras o concluzie corectă.

Psiholog Onoria Gașpar
E foarte importantă motivația și în aderență. Cînd vorbim despre aderență, ne uităm și la motivație. Este foarte importantă scopul pentru care vrea să se vindece. Sigur, familia poate să fie un motiv foarte puternic să îi păstreze motivația, însă ca să ajungă să să-și vadă. Familia mai departe, poate copiii cînd se căsătoresc, poate nepoții la serbare, e nevoie să se uite cumva să și la ea.

Dr Gheorghe Peltecu
Pot să vă întreb dacă ați constatat în experiența dumneavoastră, aderența vine de la prima întâlnire cu psihologul sau ulterior, pe măsură ce simte că tratamentul începe să-și facă efectul sau începe să devină mai încrezătoare în medici și în tratamentele oferite.

Psiholog Onoria Gașpar
Aș pune și și este o combinație între cele două. Este foarte important să. Când vin pacientele la mine în cabinet, vorbim despre fricile lor, vorbim despre resursele lor, ne uităm la. Cum au depășit ele situațiile dificile din viață? Pentru că pe parcursul situației, pe parcursul vieții, fiecare dintre noi avem diverse situații dificile pe care noi le-am trecut și ne uităm să vedem care sunt resursele interioare și resursele exterioare prin care ele au putut să își ia putere și să meargă mai departe.

Dr Gheorghe Peltecu
Ați constatat din experiența dumneavoastră că mediul și experiența de viață sunt elemente decisive care să explice aderența la tratament? Mai devreme sau mai târziu.

Psiholog Onoria Gașpar
Îmi pun întrebarea. Aș spune că da, este foarte important. Ceea ce știm. Informațiile sunt foarte importante, informațiile pe care pacienta le are și informațiile nu numai legate de boala pe care o are, ci și de felul în care poate să gestioneze emoțiile. Ați văzut că acuma sunt foarte multe lucruri apărute pe internet și sunt foarte multe persoane care se informează în direcția aceasta. Și într-un fel, abordez sau abordăm o pacientă care știe aceste lucruri și în alt fel abordăm o pacientă care. Nu știe și nu s-a confruntat cu aceste lucruri. Sigur, ne adaptăm la nivelul de înțelegere, pentru că acest lucru este foarte important, să vorbim pe limbajul pacientului, să vorbim pe nivelul lui de înțelegere.

Dr Gheorghe Peltecu
Mulțumesc. Vă propun să trecem la următoarea întrebare care este diferența dintre a urma un tratament? Că trebuie sau a urma un tratament ca o alegere?

Psiholog Onoria Gașpar
Aici vreau să precizez că cuvântul ăsta trebuie apare de foarte multe ori în cabinetul de psihoterapie și cred că vorbesc despre asta cu aproape toți pacienții sau chiar cu toți la un anumit moment și de fiecare dată îi pun să facă un exercițiu, îi pun să se gândească la. Un lucru pe care ei consideră că trebuie să-l facă și să închidă ochii și să fie atenți la corpul lor, să vadă ce se întâmplă în corpul lor și apoi îi rog să se gândească la același lucru, dar să schimbe cuvântul trebuie cu un alt cuvânt cu aleg sau cu vreau. Și iarăși să fie atenți la felul în care se simte în corp acest lucru. Invariabil, de fiecare dată îmi răspund că acest trebuie vine cu presiune, vine cu o senzație de tensiune Și vine cu nevoia de a respinge. În schimb, când spun aleg sau vreau o parte din presiune, dacă nu toată? Dispare. La fel este și când. Când și în cazul alegerii unui tratament. Când vine acest trebuie. Vine ca o motivație din exterior pe care automat simțim să o să o dăm la o parte, să respingem, să ne opunem.

În schimb, când spunem aleg, motivația vine din interior. Exact cum spuneam mai devreme. Aleg să fac ceva pentru mine. De fapt, în realitate nu trebuie să facem nimic.

Dr Gheorghe Peltecu
Este interesant ce mi-ați explicat și am să vă spun că, de fapt, la această atitudine trebuie contribuie și relația medic-pacient, care în România încă păstrează ceva din. Din vechime. medicul când spune ceva, trebuie. În timp ce în medicina occidentală. Relația medic-pacient este o discuție în care medicul furnizează cele mai bune soluții terapeutice pentru a se vindeca, iar pacienta este invitată să decidă, acest lucru nu se întâmplă întotdeauna în România și din acest motiv, pacientele simt că sunt presate că trebuie să se opereze. Chirurgul îi spune Trebuie să te operezi, Nu are timp să explice care sunt diferențele dintre a trebui și a adera în funcție de opțiunile pe care le are. Mulțumesc. De ce trebuie implicați aparținătorii în procesul de luare a unei decizii terapeutice? Unei femei care are un cancer de sân și face parte din familia lor, ajută această implicare a aparținătorilor familiei în luarea deciziei și modul în care femeia suportă tratamentul și traversează această perioadă dificilă.

Psiholog Onoria Gașpar
Ajută foarte mult, pentru că noi, de cele mai multe ori, când noi, în psihoterapie și în psihoterapia de familie în mod special, în care sunt formate, eu privim pacientul sau clientul. Noi le spunem clienți, le spunem pacienți ca făcând parte din sistem, din sistemul familial. Și eu folosesc de cele mai multe ori metafora pe care am învățat-o la formarea în psihoterapia de familie, aceea a unui ceas vechi, cu rotițe, în care fiecare rotiță este reprezentată de un membru de familie. Și atunci când toate rotițele merg bine, întreg mecanismul funcționează eficient. Oricînd o rotiță se oprește, se blochează sau își schimbă mersul automat, întreg sistemul, mecanismul. Este afectat. La fel se întâmplă și când cineva este diagnosticat cu o boală cum este cancerul. Nu numai el este afectat, ci întreg sistemul familial. Toți cei dragi, toți și cei din jurul lui sunt afectați și în prima fază este un șoc și este trăit. Ei intră într-un proces de doliu. Sigur, noi suntem obișnuiți să ne gândim la doliu, ca pe cât trecem printr-un doliu.

Atunci când moare cineva drag însă, noi trecem printr-un proces de doliu de fiecare dată când avem o pierdere semnificativă. Acest doliu are mai multe etape. Prima etapă este negarea, în care persoana se întreabă oare este adevărat ce o a doua opinie? A doua etapă, după ce s-a confirmat opinia, este etapa de furie și furie. Asta poate să fie îndreptată în mai multe direcții. Poate să fie îndreptată spre echipa medicală. Poate să fie îndreptată spre aparținători. Poate să fie îndreptată spre divinitate sau poate să fie îndreptată spre el însuși. După care urmează a treia etapă, etapa de negociere, în care caută alte soluții. Încearcă să rezolve problema într-un anumit fel. Urmează apoi etapa a IV-a, care este una foarte importantă pentru a trece în următoarea etapă, etapa de tristețe și de jelire. După care urmează etapa de acceptare. Și acceptarea vine în acel moment în care persoana își dă seama că asta este noua realitate și găsește un sens și noi modalități de a face față noii realități. E foarte important să înțelegem că nu numai pacientul trece prin acest proces, ci și familia și implicând familia.

Aceștia își vor da seama, vor recunoaște semnele la ei, vor recunoaște semnele la pacient și vor înțelege și se vor. În primul rând, îi vor da voie cumva să trăiască emoțiile pe care le simte. Pentru că de multe ori îi spun Nu mai plânge! Nu mai fii furios că-ți face rău. Ori dacă ei înțeleg că face parte din proces și că e ok să simți că e ok să simți furie, e ok să simți frică, e ok să simți tristețe. Atunci îl vor susține în acest proces. Pe de altă parte, se schimbă cumva și. Dinamicile din familie se reorganizează, dacă vreți. O persoană poate să preia din responsabilități, o altă persoană poate să fie mai atentă la nevoile pacientului. Cumva, toată familia se reorganizează pentru a susține pacientul în lupta sa cu boala. Și lucrul acesta e foarte important, pentru că dacă doar pacientul se schimbă, mediul lui nu se schimbă, Schimbarea nu rezistă. În schimb, dacă familia se schimbă și ea și mediul se schimbă, atunci schimbarea este de lungă durată.

Dr Gheorghe Peltecu
Mulțumesc foarte mult. Aș vrea să vă pun două întrebări 1. Discuția este unu-la-unu psiholog pacient sau mai implicați pe cineva drag apropiat pe care îl dorește pacienta sau pe care încurajați dumneavoastră să vină. Și a doua întrebare, de fapt este un comentariu că familia ar trebui să accepte stările pe care le trăiește pacienta și nu să le combată. Dar cum să știe aceste lucruri pacientul? Cum să știe acest lucru? Familia trebuie să vină la o consultație de psihologie și un membru al familiei, ca să înțeleagă și să transmită celorlalți, să adopte aceeași atitudine de înțelegere și de susținere.

Psiholog Onoria Gașpar
Cum spuneam mai devreme, nu trebuie nimic și nu impunem. Sigur, eu pot să lucrez și cu familia, mai ales având formarea în psihoterapie de familie. Pot lucra și cu un singur individ și cu întreaga familie. Însă depinde de care este obiectivul și ce își dorește de la procesul psihologic pacientul și, în funcție de ce-și dorește acesta, stabilim cine va participa la sesiune. Sigur, e de recomandat să fie și sesiuni împreună cu aparținătorii, tocmai pentru a vedea și dinamicile din familie. Însă, cum v-am spus, rămâne la latitudinea clientului.

Dr Gheorghe Peltecu
Să înțeleg că aveți o întâlnire înaintea unei intervenții chirurgicale sau a unui tratament, cum ar fi chimioterapia? Dacă aveți și o întâlnire sau o întâlnire post terapeutice și mai ales atunci când pacienta este în perioada de monitorizare și chiar ajutând-o să trăiască senzația de la asupra viețui la a trăi. Sunt unele femei care spun vreau să supraviețuiesc, dar trece o perioadă de timp în care văd că au supraviețuit și atunci trebuie să fie învățate să trăiască o viață ca și înainte, pe care multe nu reușesc s-o retrăiască.

Psiholog Onoria Gașpar
Și multe nici nu vor, pentru că chiar am avut o clientă care mi-a spus sigur, spre sfârșitul procesului terapeutic, mi-a spus. Nu știu dacă are sens pentru tine și chiar mi se face pielea de găină când mă gândesc la asta. Însă cancerul mi-a salvat viața.

Dr Gheorghe Peltecu
Cum a fost explicația?

Psiholog Onoria Gașpar
Am să vă spun de ce. Pentru că în timpul procesului psihoterapeutic și chiar în timpul tratamentului. Oamenii descoperă că au nevoie să își schimbe relația cu propria viață. Descoperă că au resurse interioare pe care ei nu știau că le au. Nu erau conștienți că ele sunt acolo. Își schimbă, își dau seama că lucrurile care erau importante înainte sau pe care le considerau importante deodată, nu mai au niciun sens și nu mai sunt la fel de importante. Și în felul acesta ei se uită altfel la propria viață. Se uită la alt fel, la felul în care relaționează cu ceilalți și se uită altfel, la felul în care relaționează cu ei înșiși. Și atunci decid să își schimbe viața. Decid să se pună pe primul loc. Marea majoritate a femeilor cu cancer de sân constată că au uitat de ele. Au uitat să se bucure de fiecare clipă. Nici nu mai știu ce le place. La începutul procesului, când le întreb ce faci ca să te bucuri? Și își dau seama că de fapt nici nu mai știau să se bucure, nu mai știau ce le place, nu mai făceau nimic din ceea ce le aducea bucurie.

Și în felul acesta învață să se uite la nevoile lor. Și să își ia locul de drept în propria viață.

Dr Gheorghe Peltecu
Și ce mă face să îmi amintesc de un. De o discuție cu o pacientă care a venit cu un cancer. Extrem de afectată și derutată și realmente suferindă. Căreia, după ce i-am explicat toate etapele unui proces terapeutic. Care însemna terapie sistemică, chimioterapie, chirurgie, radioterapie. Și un tratament hormonal de lungă durată. I-am spus la sfârșit Nu uitați! Primul lucru pe care trebuie să-l faceți este să vă cumpărați o perucă, pentru că la începutul tratamentului cu citostatice o să vă cadă părul. Și în al doilea rând, continuați să lucrați, să faceți ceea ce ați făcut și până acum. După ce s-a întors câțiva ani, când se putea considera vindecată, mi-a spus că acesta a fost cel mai important sfat pe care i l-am dat, pentru că și-a păstrat imaginea corporală și încrederea în propriile forțe. Am fost foarte impresionat. Nu. tratamentul explicat în amănunțime, ci acest mic sfat cum sunt susținute sau cum pot fi susținute pacientele să își mențină motivația pe termen lung sau în momentele dificile din cursul tratamentului.

Psiholog Onoria Gașpar
Este un subiect foarte important. Acesta, cu motivația și tuturor ne este dificil să menținem motivația pe termen lung în momentele grele. În primul rând, este foarte important. Să fie bine informate, informate, corect informate. Informații luate de pe net. În al doilea rând, este foarte important să normalizăm situația, că e normal să fie greu. Uneori e normal să apară reacții adverse, dar e important să ne uităm la acele reacții adverse. corpul se adaptează și reacțiile acelea apar din adaptarea corpului. Și e important să știe că ele sunt reversibile. Să vadă ce pot face și e important să comunice cu echipa medicală, cu navigatorul de pacienți, cu cei care pot să-i răspundă la întrebările astea. Ce pot face în situațiile respective? E important să se uite la beneficiile pe care le aduce tratamentul, pentru că noi suntem obișnuiți să ne uităm mai degrabă la lucrurile negative. Și făcând un switch de la lucrurile negative la lucrurile pozitive, la ce îmi aduce mie bun faptul că eu fac un tratament sigur, Poate că există niște reacții adverse, dar hai să mă uit pe termen lung.

Ce-mi aduce? Îmi aduce o calitate a vieții mai bună, îmi aduce prelungirea vieții. Pot să-mi văd nepoții, copii la nuntă, nepoții crescând și mergând la serbare? În altă ordine de idei, este foarte important să își stabilească obiective obiective pe termen scurt și obiective pe termen lung. Chiar. Fac asta cu clienții care vin la mine în terapie. Îi rog să își stabilească minimum 3 obiective pe termen scurt și minim 3 obiective pe termen lung și acest lucru dă motivație de a merge mai departe, pentru că. Îi pun să se gândească cum sunt ei când și-au împlinit obiectivul. Și dintr-o dată se luminează la față, apare un zâmbet pe față și starea este mai bună. Și apoi ne uităm la pașii pe care trebuie să îi facă ca să își atingă obiectivul. Obiectivele Și în fiecare zi să facă câte un pas, câte un mic pas către obiectivul lor.

Dr Gheorghe Peltecu
Le controlați temele.

Psiholog Onoria Gașpar
Îi mai întreb de teme. Nu este foarte strict și.

Nici o ședință de psihoterapie nu decurge într-un fel, chiar dacă eu îmi fac planuri de acasă. Dacă clientul vine cu o temă, mergem pe tema respectivă. Nicio ședință nu arată ca alta. Chiar și cu același client.

Dr Gheorghe Peltecu
Doamna psiholog, a fost o mare plăcere să avem această discuție și să răspundeți invitației noastre și vă mulțumesc.

Psiholog Onoria Gașpar
Și pentru mine a fost o mare plăcere și vă mulțumesc mult pentru invitație.

Dr Gheorghe Peltecu
Mulțumesc celor de la Novartis pentru că sunt alături de noi în realizarea acestui podcast educațional.